Yahoo! cere mai mult de la Microsoft

Yahoo! cere mai mult de la Microsoft

Google ar putea ieşi din calcul în cazul preluării Yahoo! dacă Microsoft oferă un preţ mai mare.

Yahoo! nu va accepta oferta de preluare făcută de Microsoft, de aproximativ 41,5 miliarde de dolari (aproape 30 de miliarde de euro), potrivit unor surse citate de presa intenaţională. Motivul invocat: suma oferită de compania condusă de Bill Gates este prea mică. Potrivit publicaţiei „Wall Street Journal“, care citează surse apropiate negocierilor, este foarte puţin probabil ca Yahoo! să accepte un preţ mai mic de 40 de dolari/acţiune şi implicit un preţ total de peste 51 de miliarde de dolari (36 de miliarde de euro).

În condiţiile în care acţiunile Yahoo! erau cotate vineri la 29,20 de dolari, actualii acţionari susţin că oferta Microsoft desconsideră valoarea reală a companiei pe care o deţin. „Întrebarea este dacă reprezentanţii Yahoo! chiar vor să obţină 40 de dolari/acţiune sau dacă aceasta este o tactică de negociere pentru obţinerea unui preţ mai bun. Mie mi se pare o tactică de negociere şi cred că până la urmă vor accepta şi 35, 36 sau 37 de dolari/acţiune“, a susţinut un analist de la Global Crown Capital, Martin Pyykkonen, citat de Reuters. Planuri de rezervă

Singurul lucru sigur în acest moment este faptul că oficialii celor două companii analizează terenul în cazul unei preluări. Un acţionar important al Yahoo! Inc. s-a întâlnit la sfârşitul săptămânii trecute cu directorul executiv al Microsoft Corp, Steve Ballmer, pentru a discuta despre posibilitatea măririi ofertei de preluare făcute de Microsoft. În afară de obţinerea unui preţ mai mare din partea Microsoft, Yahoo! ia în calcul şi încheierea unei tranzacţii cu Google pentru preluarea diviziei de căutare pe internet, pentru a menţine independenţa Yahoo!, potrivit Reuters.

Chiar dacă nu s-a căzut încă la o înţelegere, analiştii din piaţă văd negocierile dintre cele două companii ca fiind primul semnal concret că acţionarii Yahoo! sunt dispuşi să vândă ceea ce deţin. Cel mai mare producător de software din lume, Microsoft, a ameninţat însă Google că va face tot posibilul ca deţinătoarea celebrului motor de căutare să ajungă pe mâinile autorităţilor antimonopol, în cazul în care pune piedici în calea preluării. Google deţine o cotă de piaţă solidă - 75% - în domeniul serviciilor pe internet, dar aceasta s-ar putea clătina în cazul unei asocieri între Yahoo! şi Microsoft.

Ne puteți urmări și pe Google News