Succesul în viaţă se cunoaşte după faţă

Succesul în viaţă se cunoaşte după faţă

Trăsăturile directorilor de companii indică performanţa economică a afacerii pe care o conduc, atestă un studiu realizat în SUA.

Fotografiile directorilor executivi ale celor mai bogate companii americane pot spune multe despre ei şi despre firmele pe care le conduc, inclusiv cât de mare succes vor avea, arată un studiu publicat în ediţia din luna februarie a revistei „Psychological Science“. În respectivul studiu, 100 de studenţi care au privit portretele directorilor celor mai bine şi mai puţin bine clasate companii (Fortune 1.000) au reuşit să-i identifice corect pe cei care au performat mai bine şi mai puţin bine, fără a le cunoşte numele, poziţia sau firma pe care o conduc. „Descoperirea a fost o surpriză, dar având în vedere cât ştim despre faţă şi psihologie socială, şi cât de multă informaţie este reflectată de faţă, nu mai este aşa de şocant că există acolo indicii care să prezică performanţele unei companii“, a declarat unul dintre autorii studiului, Nicholas Rule, de la Universitatea Tufts, din Medford, Massachusetts. Directorii aleşi pentru studiu erau în majoritate „caucazieni“ cu vârste în jur de 50 de ani, în ipostaze asemănătoare, în fotografii alb-negru de aceleaşi dimensiuni. Influenţă reciprocă performanţă-trăsături Nicholas Rule şi colegul său, Nalini Ambadi, i-au rugat pe studenţi să determine care dintre figurile studiate arată capacitate de conducere pe ansamblu şi să noteze caracteristici precum competenţa, autoritatea, maturitatea facială sau încrederea pe care o inspiră. Ei au descoperit că notele date de studenţi „corespund semnificativ“ cu profiturile companiilor. Dar Rule subliniază că este extrem de dificil să determine şi felul în care feţele directorilor dezvăluie nivelul de succes al companiilor lor. „Poate că oamenii care arată într-un anumit fel sunt cumva avantajaţi în a realiza ceva în domeniul lor. Se poate şi ca oamenii care trec printr-un astfel de stil de viaţă, prin rigorile urcuşului pe scara corporaţiilor, dezvoltă o expresie care face o anumită impresie“, spune el. „Rezultatele studiului sugerează că judecăţile naive pot oferi evaluări individuale mai exacte decât o pot face judecăţile bine informate“, mai scriu autorii cercetării. TEST RAPID Proba cititorului Reţeaua de televiziune americană MSNBC a propus publicului un scurt exerciţiu, de acelaşi gen ca şi studiul menţionat. Cele trei fotografii îi reprezintă pe directorii executivi ai primelor trei companii americane, în ordinea succesului economic. Soluţia: În clasamentul Fortune 1.000, cea mai de succes companie este Halliburton, condusă de David Lesar. Urmează Harley-Davidson, sub bagheta lui Jim Ziemern şi Neiman Marcus, condusă de Burt Tansky.

Ne puteți urmări și pe Google News