Iliescu, Năstase şi Geoană - din nou împreună

Iliescu, Năstase şi Geoană - din nou împreună

Aripile din PSD, după ce în ultimii trei ani s-au ciondănit până aproape de sciziune, vor face astăzi pace.

De dragul stângii, Ion Iliescu, Adrian Năstase, Mircea Geoană şi Vasile Dâncu vor sta la aceeaşi masă şi chiar vor putea vorbi unii cu alţii. Evenimentul se va întâmpla la o dezbatere pe tema „Starea şi rolul stângii româneşti“, organizată de institutul de partid al PSD. E vorba de Institutul „Ovidiu Şincai“, condus de Adrian Severin şi patronat de Adrian Năstase. Încă de la începutul anului, şi Ion Iliescu a anunţat că intenţionează să modereze pe blogul personal o dezbatere despre „situaţia stângii“.

Iniţiativa a fost preluată şi de Adrian Năstase. Deja cei doi şi-au expus pe bloguri opiniile despre situaţia social-democraţ iei, pronunţându-se pentru ideea „strângerii rândurilor în PSD“. „Strângerea rândurilor“ este, de altfel, o idee care a început să circule în PSD. Există voci în partid care susţin că lideri mai vechi, precum Adrian Năstase, Miron Mitrea, Sorin Oprescu şi Octav Cozmâncă, îndepărtaţi în ultimii ani din conducere, ar trebui readuşi în prezidiu, pentru ca experienţa lor să fie folosită în campaniile electorale ce vor urma. În acest sens, până acum, nu au fost decât voci locale. Unii dintre liderii PSD iau în calcul să deschidă această problemă şi să propună readucerea lui Năstase şi Mitrea alături de Geoană şi Năstase, într-o formulă mai largă a echipei de conducere.

Ne puteți urmări și pe Google News