Specialiştii în resurse umane spun că angajaţii din România acceptă să muncească ore în şir pentru venituri suplimentare şi aprecieri din partea şefilor.
Potrivit unui sondaj realizat de BestJobs, joburile a peste 30% dintre respondenţ i presupun munca în weekend. Indiferent că au funcţii de top sau că sunt simplii lucrători, românii muncesc pe rupte pentru că vor să obţină cât mai mulţi bani. De asemenea, rezultatele unui alt sondaj BestJobs spun că 13,58% dintre români lucrează suplimentar acasă, în fiecare weekend. Andreea S. din Bucureşti are 27 de ani şi este lucrător comercial.
Ea spune că lucrează două weekenduri pe lună, chiar şi trei. „Stau cu chirie şi am un copil de 5 ani. Chiar dacă îmi este foarte greu, prefer să lucrez la sfârşit de săptă mână pentru că aceste zile sunt plătite dublu. A renunţa la ele sau chiar la job ar echivala cu pierderea stabilităţii financiare. Practic, am siguranţa zilei de mâine“, se justifică tânăra.
Cristina Fedorovici, senior consultant al companiei Advice Human Resources, este de părere că principalele două motive pentru care angajaţii merg la serviciu sâmbăta şi duminica sunt banii şi cariera. Şi salariile, care sunt destul de mici, îi reţin pe foarte mulţi peste program.
„Conform legislaţiei, orele suplimentare se plătesc. În funcţie de politica fiecărei companii pentru timpul petrecut în plus la slujbă angajatul va primi 100% pe o oră lucrată în plus sau chiar şi 200%. În aceste condiţii, la sfârşitul lunii, în loc de un salariu, va lua două sau chiar trei, în funcţie de cât de mult a stat la job. Deşi devin sclavii propriilor joburi, angajaţii au satisfacţii financiare“, explică Mihaela Forgaciu, membră în boardul Clubului HR România. Tinerii vor să se pună bine cu şeful Dorinţa de promovare rapidă şi apreciere din partea şefului îi determină pe tot mai mulţi angajaţi, în special tineri, să-şi prelungească, de bunăvoie, programul de lucru. „Există percepţia conform căreia dacă pleci prea devreme de la muncă nu vei mai fi bine văzut de către superior şi şansa promovării scade drastic“, spune Camelia Buburuz, directorul de resurse umane al Hotelului JW Marriott. Alexandru Popescu are 26 de ani şi lucrează la o companie de IT ca operator.
El spune că nu ajunge niciodată acasă mai devreme de ora 22.00. „Lucrez în firmă de un an şi jumătate şi am foarte multe lucruri de învăţat. Dacă vrei să ajungi un bun profesionist nu trebuie să vezi faptul că stai la muncă 14 ore ca pe ceva negativ. Nu înţeleg de ce se vorbeşte aşa de mult de lipsa timpului liber, atât timp cât îţi place jobul“, susţine tânărul. Două locuri de muncă într-unul Specialiştii în resurse umane spun că, de multe ori, angajatorii supradimensionează atribuţiile posturilor, astfel încât rareori ajung opt ore de lucru pentru tot ce este de realizat. „În fiecare business există tendinţa de a creşte producţia şi de a folosi cât mai puţini oameni, pentru a reduce costurile“, este de părere Camelia Buburuz.
În multinaţionale, spune şi Mihaela Forgaciu, majoritatea poziţiilor cumulează două sau chiar trei joburi. „Ştiu situaţii în care un sales manager face şi distribuţie, şi vânzare. Practic, munceşte cât pentru trei oameni“, explică specialista în resurse umane. EXEMPLU
Regrete tardive Ovidiu Sandu, 34 de ani, din Bucureşti, este agent de asigurări. El spune că abia acum apreciază timpul la adevărata lui valoare. „Când eram mai tânăr, stăteam zilnic peste program, pentru bani şi un post mai călduţ. Practic, plecam de acasă la ora 8.00 şi mă întorceam noaptea târziu. Acum îmi pare rău. Am pierdut din vedere ce era esenţial: «familia»“, spune tânărul. El le recomandă celor care vor să avanseze să încerce să se organizeze mai bine, pentru a avea mai multă eficienţă.