Putin a decorat un astronaut american

Putin a decorat un astronaut american

Vladimir Putin i-a decernat Ordinul Curajului, una dintre cele mai înalte distincții ale țării ale Rusiei, astronatului american Nick Hague.

Acesta a supraviețuit acum un an accidentului de la decolare al unei rachete Soyuz. Potrivit decretului prezidențial dat publicității marți, Hague, de 44 de ani, a fost răsplătit pentru „curajul și înaltul său profesionalism”.

Pe 11 octombrie 2018, racheta Soyuz în care se găseau Nick Hague și rusul Alexei Ovcinin s-a dezagregat la câteva minute după decolarea sa către Stația Spațială Internațională, un accident nemaivăzut în programul cosmic al Moscovei de la destrămarea URSS. După ce au fost ejectați cu succes de către sistemul de salvare, cei doi au scăpat nevătămați.

În martie, ei au plecat (de data aceasta, cu succes) către SSI, de unde s-au întors săptămâna trecută, după o misiune de șase luni.