Simona Halep se va confrunta cu Ekaterina Alexandrova în meciul din turul doi de la Beijing.
Meciul se va juca luni, de la ora locală 15.30 (ora 10.30, ora României). Simona Halep a jucat finala în 2017, fiind învinsă în ultimul act de Caroline Garcia (Franţa), dar victoria din semifinale (cu Jelena Ostapenko) i-a adus în premieră fotoliul de lider mondial.
Confruntarea Simona Halep+ Ekaterina Alexandrova va fi a treia de pe terenul Moon, după două meciuri de simplu feminin, începând cu ora 07.30, ora României, astfel că meciul Simonei este aşteptat să înceapă în jurul orei 10.30.
Simona Halep şi Ekaterina Alexandrova s-au mai întâlnit o singură dată în circuitul WTA , în acest an, în turul doi al turneului de categorie Premier 5 de la Cincinnati, când românca s-a impus, scor 3-6, 7-5, 6-4.
Prin calificarea în turul doi, Simona Halep şi-a asigurat un cec de 41.625 dolari şi 65 de puncte WTA.