Un „mini-orășel” american în România. Când va fi inaugurat

Un „mini-orășel” american în România. Când va fi inaugurat

Guvernul vrea să construiască un ”mini-orășel” în Baza americană in localitatea constănțeană Mihail Kogălniceanu. Investiția se ridică la 2,5 miliarde de euro și ar putea fi realizată în 20 de ani.

Potrivit unui document semnat de Ministrul Apărării, Gabriel Leș, România va aloca 2,5 miliarde de euro pentru o investiție în Baza militară americană din Mihail Kogălniceanu, care ar putea fi realizată în următorii 20 de ani. Proiectul presupune investiții majore în infrastructura bazei militare, dar și construirea unui ”mini-orășel” în interiorul acesteia, cu creșă, grădiniță, școală, locuri de joacă, centru comercial, hotel și terenuri de sport.

Proiectului „Infrastructura Bazei 57 Aeriană din cazarma 888 Mihail Kogălniceanu” va fi suportat de către Ministerul apărării, după discuții cu autoritoțile locale, care vor pune la dispoziție terenul.

„Au existat discuții cu reprezentanți ai Ministerului Apărării care au venit în Mihail Kogălniceanu ca urmare a acțiunii de identificare a terenurilor care urmează să fie expropriate. Ulterior urmează cadastrarea și intabularea. Am discutat despre pașii care urmează să fie făcuți de-a lungul procesului de expropriere”, a declarat primarul Ancuța Belu, scrie G4Media.ro.

 

Documentul a fost atașat notei de fundamentare întocmite de ministrul Leș și ambele au fost publicate pe site-ul Guvernului în a doua jumătate a lunii septembrie, însă pe hotărârea de aprobare a indicatorilor tehnico-economici apare doar numele Vioricăi Dăncilă, nu și semnătura acesteia. La fel, pe nota de fundamentare a Ministerului Apărării apar numele lui Eugen Teodorovici, ministrul Finanțelor, și al lui Daniel Suciu, vicepremier și ministrul Dezvoltării, dar nu și semnăturile acestora.

În nota de fundamentare, ministrul Gabriel Leș susține că investiția este „imperios necesară” ținând cont de „prognozele pe termen mediu și lung care se referă la dotarea cu avioane și diversificarea misiunilor ce urmează a se executa în amplasamentul de la Mihail Kogălniceanu”. Ministrul mai spune și că aeroportul este degradat și că baza aeriană este subdimensionată:

„Ținând seama de infrastructura, personalul și tehnica existente, precum și de specificul activităților ce se desfășoară în mod curent în prezent pe Aeroportul civil Mihail Kogălniceanu, precum și de prognozele pe termen mediu și lung care se referă la dotarea cu avioane și diversificarea misiunilor ce urmează a se executa în amplasamentul de la Mihail Kogălniceanu și care urmare a faptului că cea mai mare parte a facilităților existente în prezent sunt subdimensionate sau inexistente având în vedere că pista actuala deservește concomitent atât zborurile civile, cât și cele militare, se consideră că acest proiect este imperios necesar”, a declarat Leș.

Totodată, ministrul Apărării argumentează necesitatea investiției trecând în revistă o serie de „deficiențe”, de la insuficiența capacității de depozitare a combustibilului la starea avansată de degradare a aeroportului civil „care nu corespunde unui aeroport militar”.

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News