Prețuri exorbitante pentru...a te sinucide. Biserica Romano-Catolică a luat foc

Prețuri exorbitante pentru...a te sinucide. Biserica Romano-Catolică a luat foc

Dreptul la viață, un subiect sensibil, dezbină Italia, stârnind discuții aprinse și în contradictoriu.

Curtea Constituțională de la Roma a decis că sinuciderea asistată nu este întotdeauna o crimă! Imediat, Biserica Catolică a luat foc, ridicând numeroase obiecții. Și, totuși, Parlamentul de la Roma este obligat, acum, să dezbată această nouă lege și să ia o decizie – va aproba sau nu sinuciderea asistată? Mainnews.ro scrie că specialiștii italieni în Drept cred că hotărârea este deja luată, după anunțul Curții Constituționale - „Oricine facilitează intenția suicidală a unui pacient ținut în viață de tratamente pentru susținerea sistemelor vitale și suferind de o patologie ireversibilă nu trebuie pedepsit în anumite circumstanțe”!

Povestea care a împărțit Italia în două are la bază cazul bărbatului rămas paralizat în urma unui accident rutier și care, în 2017, a fost ajutat de un politician să se sinucidă asistat. Fabiano Antoniani era un producător musical în momentul în care a rămas paralizat și a orbit după un accident rutier petrecut în 2014. Politicianul Marco Cappato, de la Partidul Radical, l-a ajutat să ajungă în Eleveția la o clinică, în care medicii i-au administrat injecția mortală.

Cazul a stârnit revolta opiniei publice și indignare Vaticanului. Ulterior, procuratura l-a acuzat pe Marco Capato de instigare la sinucidere, iar politicianul riscă până la 12 ani de închisoare. Totuși, dacă Parlamentul voteaă legea sinuciderii asistate, va scăpa de toate acuzațiile.

Prețuri exorbitante

Ronald W. Pies, profesor doctor în psihiatrie și lector al Universității Tufts din Massachusetts, a explicat care sunt cele trei metode prin care pacienții își pot pune capăt zilelor: „Sinuciderea asistată presupune ca un doctor să îi prescrie unui pacient un drog letal pe care acesta îl poate lua oricând își dorește să-și pună capăt zilelor. La polul opus, eutanasia activă sau «uciderea din milă» implică moartea acelei persoane, de obicei cauzată de administrarea unei injecții letale prescrise de un medic. Și, cea de-a treia, eutanasia pasivă, se referă la grăbirea decesului în cazul unei persoane în stadiu terminal prin oprirea aparatelor care îl țineau în viață. Deconectarea de la aparatul de oxigen, de exemplu”.

Prețurile pentru sinucidere asistată nu sunt deloc mici. Din contră, scrie The Independent, care notează că o sinucidere asistată la clinica Dignitas, din Elveția, poate să coste și 15.000 de euro!

În prezent, sinuciderea asistată este acceptată prin lege de SUA (în cinci state și districtul Columbia), Canada, Belgia, Olanda, Elveția și Luxemburg.

România pedepsește eutanasia cu închisoare de la 1 la 5 ani, potrivit prevederilor Codului Penal. Art. 190 din noul CP: „Uciderea săvârşită la cererea explicită, serioasă, conştientă şi repetată a victimei care suferea de o boală incurabilă sau de o infirmitate gravă atestată medical, cauzatoare de suferinţe permanente şi greu de suportat, se pedepseşte cu închisoarea de la 1 la 5 ani”.