Tensiuni ajunse în impas între Israel şi Palestina. Un ministru palestinian a fost arestat de autorităţile israeliene
- Lucian Ionescu
- 26 septembrie 2019, 23:20
Fadi al-Hadami, ministrul palestinian pentru Afacerile Ierusalimului a fost arestat, joi, în Israel.
Hadami este acuzat că a încălcat legea care interzice orice activitate politică desfăşurată de Autoritatea Palestiniană în Ierusalim.
Potrivit ministerului palestinian, polițiștii au percheziționat locuința ministrului și l-au reținut ulterior.
Micky Rosenfeld, purtătorul de cuvânt al Poliției a afirmat că: „Acesta este interogat de către ofițerii de poliție",
De asemenea, guvernatorul palestinian al Ierusalimului de Est, este anchetat pentru aceeași faptă.
Mișcarea Fatah, a președintelui Autorității Palestiniene, Mahmoud Abbas, a condamnat arestarea oficialului și a informat că decizia autorităților israeliene de a-l reține pe acesta face parte din acțiunile Israelului de a menține controlul asupra întregului Ierusalim, nepermițând activitatea niciunui oficial palestinian în oraș, potrivit dcnews.ro