Aflat la apogeul carierei, la Sportul Studențesc, la mijlocul anilor 80, actualul șef al LPF a devenit unul dintre favoriții „Prințișorului”. A intrat într-o lume în care și-a construit relații trainice, pe care avea să și le dezvolte în multe direcții și după Revoluție, atunci când a devenit multimilionar

Gino Iorgulescu (63 de ani) a devenit unul dintre cele mai mediatizate personaje ale ultimelor săptămâni, după ce fiul său, Mario, a provocat un accident mortal.

Șeful Ligii Profesioniste de Fotbal are parte de ceea ce detestă cel mai mult: expunere mediatică. După tragicul eveniment, în urma căruia un bărbat de 24 de ani și-a pierdut viața, iar Mario a fost internat în stare gravă în spital, familia Iorgulescu a înaintat un comunicat de presă.

„Situația dramatică a fiului nostru ne determină, însă, să rugăm reprezentanții mass-media, care vor să afle informații referitoare la starea lui de sănătate, să nu mai insiste cu apeluri către personalul medical”, cereau Gino și Gabriela Iorgulescu.

A intrat în anturajul fiului dictatorului

La începutul acestei săptămâni, Mario a fost scos din țară și transportat la o clinică din străinătate. Șeful de la LPF a vrut să se asigure că fiul său va avea parte de cele mai bune condiții posibile și nu s-a uitat la bani când a decis mutarea.

Iorgulescu este un personaj controversat, discret, cu vaste relații în lumea politică. A fost un fotbalist cu mare potențial, care a jucat mare parte a carierei la Sportul Studențesc, între 1975 și 1989. Fundaș central, de gabarit (1,91 metri), jucătorul născut în Giurgiu s-a impus repede în Regie. „Era un tip care știa să se facă plăcut de către coechipieri. Era iubit de toată lumea”, îl descrie Mircea Rădulescu, fostul său antrenor.

În acele vremuri, Sportul se afla sub protectoratul lui Nicu Ceaușescu. Fiul cel mic al dictatorului nu se implica atât de mult cum o făcea fratele său, Valentin, la Steaua, dar jucătorii din Regie puteau fi considerați privilegiați. Gino s-a împrietenit repede cu Nicu și a intrat în anturajul acestuia. Petrecea alături de Mădălin Voicu și Serghei Mizil. Îi plăcea să petreacă și era jucător „de cursă lungă”.

A primit dreptul să se transfere în Belgia

Se spune că toți jucătorii Sportului apelau la Gino, atunci când aveau diverse probleme. Aprobarea unei locuințe, achiziționarea unei mașini, a unui televizor color sau video. Totul ajungea la Nicușor, cel care rezolva orice fără să stea prea mult pe gânduri. Un alt apropiat al lui Iorgulescu a fost Mac

Popescu, fost rector al Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București, și președinte al Sportului (N.R. Dintr-o regretabilă eroare în articolul inițial am menționat faptul că Mac Popescu nu ar mai fi printre noi. Acesta trăiește, are peste 80 de ani, iar în ianuarie 2019 a fost decorat de președintele României. Ne cerem scuze domniei sale și apropiaților pentru această greșeală). Gino a ajuns lider în vestiar, alături de Mircea Sandu și Marcel Coraș. Cei trei l-au adoptat repede și pe Gică Hagi, cel care a ajuns la Sportul în 1983.

În sezonul 1989-1990, aflat la final de carieră, fundașul echipei din Regie, care jucase 49 de meciuri în echipa națională, primește dreptul să se transfere în străinătate. Ajunge astfel în Belgia, la formația Beerschot, dar nu joacă decât două partide.

Bineînțeles, un mare merit în aprobarea transferului l-a avut Nicu Ceaușescu. La fel cum steliștii Victor Pițurcă, Loți Boloni sau Tudorel Stoica au plecat în Franța, cu ajutorul lui Valentin Ceaușescu. Gino s-a retras de pe teren în 1990. Câștigase suficient cât să ducă o viață îndestulătoare și la orizont se iveau diverse oportunități atât în fotbal, cât și în afaceri.

Două mandate de „secund” la Națională

A încercat să urmeze o carieră în antrenorat. Bunul său prieten, Mircea Sandu, ajuns președinte la FRF, l-a numit „secund” la națională. A lucrat mai întâi cu Mircea Rădulescu, fostul său tehnician de la Sportul, apoi l-a ajutat pe Cornel Dinu, până în 1993.

Rămâneți pe EvZ pentru a citi și partea a II-a