Șoc în cazul criminalului olandez. A avut şi alte victime? Detaliul cutremurător

Șoc în cazul criminalului olandez. A avut şi alte victime? Detaliul cutremurător

Potrivit anchetatorilor în cazul abominabilei crime din Dâmboviţa, unde un cetăţean olandez a răpit, abuzat şi ucis o fetiţă româncă de numai 11 ani, acesta a venit, în ultimii ani, de patru ori în România.

Acesta a fost de patru ori în țara noastră, între 2016 și 2019.

Ultima intrare în România a fost pe data de 18 septembrie şi a părăsit ţara prin aeroportul Otopeni sâmbătă după amiază, cu un avion care a decolat către Amsterdam, Olanda.

Şeful Poliţiei Române  a afirmat că autorităţile române au luat legătura cu suspectul sâmbătă la ora 19:00, după ce acesta a aterizat la Amsterdam.

Ştiind că poliţia din România dar şi cea olandeză sunt pe urmele lui, criminalul s-a sinucis în Olanda, luni, în urma unui accident rutier.

La emisiunea  „Punctul de întâlnire”, a fost prezentată informaţia că autoritățile au reușit să identifice două persoane de cetățenie română care s-au aflat în mai multe zboruri, alături de criminalul olandez.

Poliția olandeză precizează că individul era de mai mult timp în atenția autorităților. El vizitase țara noastră regulat, începând din anul 2016. Informația a fost confirmată de surse din Poliția de Frontieră. Există, totodată, ipoteza că ar exista mai multe victime ale olandezului, ceea ce anchetatorii nu înlătură şi această pistă, potrivit radu-tudor.ro

Ne puteți urmări și pe Google News