China recidivează: Protestatarii din Hong Kong au fost torturați!

China recidivează: Protestatarii din Hong Kong au fost torturați!

Tot mai multe ONG-uri se implică de partea protestatarilor din Hong Kong, oferindu-le ajutorul.

Organizația Amnesty International acuză forțele de ordine din Hong Kong de tortură și alte abuzuri aplicate protestatarilor. De partea cealaltă, Poliția se apără și spune că angajații ei au arătat reținere în fața violenței crescute de pe străzile din oraș.

Purtând haine negre și măști care să le mascheze fața, protestatarii din Hong Kong au aruncat cocktailuri Molotov în sediile poliției locale și ale Guvernului, au blocat drumurile către și dinspre aeroport și au incendiat mai multe baricade ridicate în punctele cheie ale orașului încă aflat sub conducerea Chinei. În replică la aceste manifestări, Poliția a răspuns cu gaze lacrimogene, tunuri de apă, gloanțe de cauciuc, dar înainte de toate astea oamenii legii declară că au avertizat mulțimea cu măsurile ce vor fi luate.

Și, totuși, imaginile din presa internațională arată protestatari bătuți pe străzi de polițiști care loveau fără niciun fel de milă cu bastoanele din dotare. „Dovada lasă puțin loc pentru îndoieli. Într-o aparentă sete de răzbunare, forțele de securitate din Hong Kong s-au angajat într-un adevărat măcel, folosind tactici imprudente și ilegale împotriva oamenilor care protestau. Printre ele, arestări arbitrare și violență fără margini împotriva persoanelor reținute, unii oameni fiind torturați în arest”, a subliniat Nicholas Bequelin, directorul pe Asia de Est al Amnesty International, într-un raport citat de Reuters.

Răspunzând acestui raport al Amnesty International, Poliția din Hong Kong susține că a respectat „intimitatea, demnitatea și drepturile cetățenilor”, permițând inclusiv transportul deținuților la spitale și abordarea lor de către avocați. „Întotdeauna polițiștii fac uz de forța minimă necesară pentru atingerea unui scop legal”.