Tăriceanu a izbucnit: „Doamna este caracterizată de mediocritate, slugărnicie și duplicitate”
- Cora Muntean
- 19 septembrie 2019, 20:59
Liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu a vorbit, joi seara, despre numirea Laurei Codruța Kovesi la șefia Parchetului european și a criticat, din nou, vehement decizia luată.
„Degeaba am tras semnale de alarmă, liderii europeni sunt surzi la ele, precum si la gemetele celor care au ajuns în pușcărie din cauza abuzurilor înfăptuite de Laura Codruța Kovesi și a sistemului care o ține în funcții. După ce a nenorocit Justiția din România acum este chemată să distrugă și Justiția europeană”, a declarat liderul ALDE imediat după ce a fost făcut anunțul.
Tăriceanu și-a menținut opinia și în studioul Digi 24.
„Doamna Kovesi îmi pare o persoană caracterizată de mediocritate profesională, de slugărnicie, de duplicitate și o persoană care a favorizat acțiunea forțelor oculte asupra Justiției și interferența lor în justiție”, a spus liderul ALDE. Apoi, a amintit de cerințele pe care le are Uniunea Europeană le are față de țările membre în ceea ce privește corectitudinea și a conchis că se aplică dublul standard în ceea ce privește principiile. Tăriceanu a trecut în revistă abuzurile făcute de DNA, de „unitățile de elită” ale instituției.
Politicianul a mai spus că alegerea Laurei Codruța Kovesi a fost una politică, nu pe criterii de profesionalism.