După diferite surse, între 4.000 și 8.000 de medici români lucrează în Hexagon

Unii au plecat imediat după Revoluţie, alţii pe masură ce îşi încheiau studiile, deşi în anii ‘90-2000 diplomele nu erau recunoscute automat şi trebuiau să o ia de la capăt, cu echivalare şi examene care nu se mai încheiau. Pe la sfârșitul deceniului trecut, erau însă căutați acasă și aduși în Franța, să umple locurile dezertate de către medicii autohtoni. Unii sunt aici chiar de pe vremea vechiului regim. Medicii români se numără cu miile, de la generalişti în câte un sătuc pierdut, până la mari specialişti în spitalele şi universităţile pariziene şi marile oraşe.

FOTO: Dr. Calin Ciofu, medic primar în secția de Chirurgie – Urologie la Spitalul Tenon din Paris

„Aveam trei slujbe ca să răzbesc”

Dacă în primii ani erau primiţi cu reticență, adesea mai prost plătiți decât omologii lor francezi sau victime ale reţelelor de recrutare care le percepeau o taxă, de câţiva ani medicii şi cadrele medicale de origine română şiau făcut un renume. „Azi, dacă spui că eşti român eşti mai degrabă favorizat”, spune doctorul Cornelius Chiriţă. El însuşi instalat în Nisa, Cornelius Chiriţă a emigrat în 1989 mai întâi la Bruxelles, unde a trebuit să refacă ultimii trei ani de studiu. Ca să îşi plătească studiile a lucrat în paralel în spitale, azile şi chiar în construcţii, în week end-uri. „Aveam trei slujbe că să răzbesc! ”, mărturiseşte el. Azi, este unul dintre cei mai mari specialişti în neuropsihiatrie, disputat de spitalele din Nisa şi Marsilia, face cercetări la Spitalul Pasteur şi la Centrul An toine Lacasagne de luptă împotriva cancerului. Specializat în psiho - oncologie, predă la CHU din Nisa această disciplină nou venită în cancerologie: „După 2010, lucrurile s-au schimbat. Medicii români au venit în masă şi avem câteva sute în Nisa şi împrejurimi. La Nisa avem doi chirurgi care sunt extrem de apreciaţi, un anestezist foarte bine cotat şi el, şi nenumăraţi generalişti. Pot spune chiar că de vreo doi-trei ani, ca român, eşti favorizat, pentru că medicii români au tras în sus nivelul şi exigenţele tuturor. Singura noastră problemă este cu imaginea pe care o dau despre România cerşetorii şi delicvenții care ne-au umplut străzile”.

FOTO: Dr. Narcisa Ionescu e chirurg dentar - implantolog și are cabinetul pe Champs Elysée

„Pacienții veneau să moară în spitale”

Un exemplu pe care consulul onorific al României la Nisa, Ştefan Defay, îl dă pentru a ilustra „ densitatea” de medici români este cel al accidentului de autocar de la Draguignan, din 2013, când în mai puţin de o jumătate de oră, patru celule psihiatrice au fost constituite cu psihiatri români din regiune. La Paris, deşi nu există o statistică oficială, medicii români se numără cu sutele. Dr. Șerban Mihăileanu este printre cei mai renumiți cardiologi din capitală, cu un parcurs spectaculos. Format la școala românească de cardiologie, a părăsit România în 1984: „Nu muream de foame, am plecat din ţară pentru că aveam impresia că trăiesc într- un sarcofag. La Fundeni nu mai aveam în dulapul cu medicamente decât un borcan de vată şi un termometru. Pacienţii veneau să moară în spitale, iar internarea celor de peste 70 de ani era descurajată”.

Cariera sa în străinătate a fost lansată de un studiu publicat împreună cu prof. Mircea Cinteză într-o revistă americană, iar la Paris a avut şansa să lucreze la cel mai bun spital- Broussais, împreună cu cel mai renumit chirurg de chirurgie cardiacă, prof. Carpentier, inventatorul celei mai reuşite bioproteze cardiace. Dr. Mihăileanu este azi printre marii specialişti în fiziologia valvelor cardiace şi creatorul metodei de ecografie pe cord deschis, utilizată acum în toate spitalele lumii. A publicat sute de studii în Europa și peste Ocean unde, practic, a făcut naveta pentru a-i învăța pe medicii americani metoda sa novatoare. Cât de bun e în ceea ce face? „Dumnezeu a vrut să nu mă înşel în diagnostic!”. Este primul care a ajuns în România, în decembrie '89, la bordul unui avion Air France, plin cu săli de operaţie pentru răniţii Revoluţiei şi de atunci a păstrat mereu un picior în ţara sa de origine. „Preşedintele Conseil de l’Ordre des Medecins mi-a spus, recent, că medicii români din Franţa au ajuns pe primul loc, ca număr, după cei de origine franceză, înaintea belgienilor sau a celor de origine maghrebiană. La spitalul meu (Pompidou) sunt în permanență interni şi medici români care lucrează exemplar şi sunt foarte apreciaţi. N-am auzit niciodată să se vorbească de rău despre un medic român !”, mărturiseşte dr. Mihăileanu.

Nume cu care ar trebui să ne mândrim

Există însă foarte mulți medici români care trăiesc în Franța și care au tras o linie peste țara din care au venit. Sunt așa numiții „no-name” - și-au schimbat numele și se declară, pur și simplu, francezi. De aici și diferențele din statistici: în mod oficial, sunt înregistrați 4.078, în mod neoficial, dacă numărul lor a depășit, într-adevăr, pe cel al medicilor de origine maghrebiană, care sunt în jur de 8.000, ar putea fi mult mai mulți. Printre numele mari ale medicinei franceze de azi se numără, de exemplu, prof. Dan Ungureanu (Dan Longrois), profesor de anestezie la spitalul Bichat, prof. Vlad Ratziu (hepatologie Pitié Salpêtrière), dr. Cătălin Ciofu, urolog la spitalul Tenon, dr Mihaela Vlaicu (Bustuchina), neurolog la Pitié Salpêtrère, mulți alții ca șefi de serviciu, profesori… În sfârșit – dar nu în ultimul rând - chiar dacă știrile care umpleau paginile ziarelor în urmă cu doi-trei ani s-au mai rărit, realitatea nu s-a schimbat: există medici români până în cele mai îndepărtate colțuri de provincie: pediatri, medici de familie, dentiști, psihiatri… O adevărată hemoragie pentru România, dar o mână cerească pentru Franța.