JURĂMÂNT în fața preotului: „Nu voi opri banii din cerșit! Jur!”
- Georgeta Ghidov ăţ
- 23 septembrie 2015, 11:55
Trei persoane au fost reținute, ieri, pentru trafic de persoane. Sunt acuzate că au racolat oameni mai săraci cu duhul, pe care i-au pus să jure în biserică, în fața preoților, că nu vor opri banii din cerșit pe care îi vor câștiga în Franța. Jurământul era pe trei luni.
Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate din Târgu Mureş şi procurorii D.I.I.C.O.T. au făcut,ieri, șase percheziţii, la membrii unei grupări infracţionale specializate în trafic de persoane şi minori. Trei persoane au fost reţinute, iar în urma perchezițiilor polițiștii au ridicat peste 3.600 de euro și au indisponibilizat o mașină.
Polițiștii și procurorii au probat că, în perioada 2009-2013, cei trei șefi din grupare ar fi recrutat persoane din orașul Târnăveni, judeţul Mureş, pentru a cerşi câte trei luni în Marsilia, în favoarea grupării infracţionale.
Potrivit anchetatorilor, membrii grupării ar fi profitat de starea de vulnerabilitate a celor recrutaţi, cărora le-ar fi promis că le asigură cazarea în Franţa, trei mese pe zi şi 1.500 de lei, la întoarcerea în ţară (câte 500 de lei pentru fiecare lună de cerşit).
De asemenea, s-a stabilit că înainte de a părăsi ţara, doi preoţi din municipiul Târnăveni ar fi profitat de teama de divinitate a victimelor şi le-ar fi determinat să depună un jurământ. Astfel, acestea se obligau să predea membrilor grupării toţi banii obţinuţi din cerşit şi să respecte perioada de recrutare, de trei luni.
Înaintea de a le asigura transportul în Franţa, cei în cauză ar fi luat actele de identitate ale victimelor, sub diferite pretexte, astfel încât acestea să nu poată părăsi locurile în erau ţinute.
În urma percheziţiilor, au fost ridicaţi 3.610 euro şi s-a dispus indisponibilizarea unui autoturism.
De asemenea, au fost puse în executare 5 mandate de aducere, iar faţă de trei persoane s-a luat măsura reţinerii, pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracţiunilor de constituire de grup infracţional organizat, trafic de persoane şi trafic de minori. Acestea urmează să fie prezentate magistraţilor Tribunalului Mureş, cu propunere de arestare preventivă.
Activităţile au beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale – Inspectoratul General al Poliţiei Române.