Elveţienii de la Vacheron Constantin au scos pe piaţă o bijuterie a artei orologierilor cu care au obţinut şi titlul de cel mai complex ceas din lume.
Ceasul de buzunar Vacheron Constantin Reference 57260 este într-adevăr o capodoperă a mecanicii fine ridicată la nivel de artă, după cum remarcă reporterii agenţiei Bloomberg.
În lumea orologierilor şi a clienţilor de prim rang ai acestora există o adevărată manie în privinţa ceasurilor cu mecanisme complexe. De fapt complexitatea unui ceas este dată de funcţiile pe care le poate indica un astfel de orologiu, bătăliile celebre de până acum fiind date între James Packard şi Henry Graves Jr, doi orologieri care au salvat brandul Patek Phillipe.
Recordul anterior fusese stabilit de Supercomplication, un ceas de buzunar Patek Phillipe creat anul trecut de Graves. Supercomplication a reuşit să doboare şi recordul de preţ pentru un astfel de ceas atingând valoarea de 24 de milioane de dolari. Reference 57260 nu ameninţă această performanţă, preţul său fiind estimat la doar 5 milioane de dolari, dar bate orice record întâlnit în lumea orologeriei de mare fineţe. În interiorul carcasei de aur alb de 18 karate, mecanismul Reference 57260 are nu mai puţin de 2800 de componente, îndeplinind 57 de funcţii complexe.