Mergeți o dată pe an la dermatolog și nu mai folosiți leacuri băbești, avertizează specialiștii! Mai mult rău vă faceți, ba chiar creșteți riscul de a avea cancer de piele.
Apariția lor, de cele mai multe ori, ne deranjează doar estetic. Dar alunițele, mai ales cele proaspăt apărute, sunt un semnal de alarmă că e ceva în neregulă cu pielea noastră. Mulți ne „tratăm” după recomandările bunicii. Foarte rău, spun specialiștii!
„Dintre cele mai frecvente greșeli pe care le fac pacienții, aș menționa legarea unei excrescențe cutanate cu un fir de ață, ca să o rupă și să dispară, aplicarea de rostopască, de varză, de propolis sau de aloe, plante percepute ca benefice. Aș vrea ca românii să înțeleagă că nu așa se procedează – sunt greșeli care se pot dovedi fatale!”, avertizează dr. Mihaela Leventer.
Mergi la doctor dacă cresc
Cele mai periculoase alunițe apar în jurul vârstei de 30 de ani, mai ales după expunerea la soare. „Alunițele, denumite medical nevi, sunt considerate periculoase, cu potențial de transformare într- un melanom, dacă au dimensiuni de peste 6 milimetri, dacă cresc rapid, își schimbă culoarea sau conturul și au un aspect diferit de celelalte alunițe de pe tegumentul unei persoane”, explică specialistul.
Deoarece semnele de alarmă sunt de cele mai multe ori discrete și greu de interpretat de către un neavizat, cel mai bine este ca, măcar o dată pe an, fiecare om să-și controleze pielea la dermatolog. „Orice aluniță poate fi operată, dacă este necesar, indiferent de locul în care se află. Operația nu constituie un risc, deoarece se scoate alunița înconjurată de o margine de piele normală”, spune dr. Leventer. Problema este că, dacă nu remarcăm apariția unor nevi noi pe lângă cei vechi, dezvoltarea unui cancer de piele poate trece neobservată. În plus, recent, cercetătorii au remarcat evoluția agresivă a melanomului și la persoanele cu foarte puține alunițe, așa că și acestea trebuie să facă, periodic, control.
Pericolul e foarte mare dacă ți-ai zgâriat o aluniță. „Se discută, în prezent, de nevi care sunt de fapt melanoame maligne în situ, adică la debut, și care, traumatizate, virează spre o evoluție rapid progresivă. Dermatologul care consultă pacientul va evalua toate alunițele, nu doar pe cea traumatizată și, în felul acesta, poate descoperi și alte leziuni cu risc”, explică specialistul.
"Nu mai apelați la leacuri băbești și nici la medicamente neindicate de medicul dermatolog. Nu așa se procedează! Sunt greșeli care pot fi fatale.” MIHAELA LEVENTER, medic primar dermatolog
Pistruii îți arată că pielea suferă
Pistruii de pe față sau cei de dimensiuni mari (lentigine), care apar pe umeri și pe spate, sunt cauzați de arsurile solare. „Prezența lor indică faptul că pielea suferă la expunerea la razele UV. Pe ten, pistruii pot să se adune în pete cafenii și să declanșeze melasma. Pentru aceste situații se recomandă fotoprotecția riguroasă. În sezonul fără soare se pot face tratamente de decolorare - cosmetic sau cu laserul - dar aspectul uniform al pielii se poate deteriora la o nouă baie de lumina”, ne sfătuiește dr. Mihaela Leventer. Cei cu probleme de hiperpigmentare trebuie să știe că, pe lângă crema de fotoprotecție, trebuie să poarte și haine cu țesătură protectoare.
Cremele de protecție solară, obligatorii
Dacă ai alunițe, dar nu le poți opera, cel mai bine e să nu stai la soare și să nu mergi la solar. Totuși, dacă stai la plajă mai ales în cazul copiilor care au pielea sensibilă e bine să te protejezi. „Nu toate alunițele trebuie operate, ele pot fi monitorizate dermatoscopic pentru a le urmări evoluția. Se operează doar cele active cu risc. Nu contează câte alunițe ai, trebuie să te ferești de arsura solară folosind creme de fotoprotecție, trebuie să eviți expunerea la solar pentru că razele luminoase produc modificări ireversibile în piele. Este bine să nu frecați sau să zgâriați o zonă cu alunițe, pentru că traumatismul cronic declanșează modificări riscante”, explică medicul primar dermatolog Mihaela Leventer.