Bac 2015: Trei candidați, eliminați în Capitală de la proba la alegere
- Daniela Șerb
- 28 august 2015, 13:47
La cea de-a doua sesiune a Bac-ului din acest an, trei candidați au fost eliminați la București de la proba la alegere, potrivit Inspectoratului Școlar al Municipiului București.
La cea de-a doua sesiune a Bac-ului din acest an, trei candidați au fost eliminați la București de la proba la alegere, potrivit Inspectoratului Școlar al Municipiului București.
Testele scrise din sesiunea august - septembrie a examenului de maturitate s-au încheiat astăzi cu proba la alegere a profilului şi specializării, pentru susţinerea căreia s-au înscris 36.657 de elevi.
Disciplinele pentru care elevii au putut opta au fost biologie, chimie, economie, filosofie, fizică, geografie, informatică, logică şi argumentare, psihologie şi sociologie.
Marţi, 1 septembrie, până la ora 16,00 vor fi afișate rezultatele, iar contestaţiile pot fi depuse în aceeaşi zi, în intervalul orar 16,00 - 20,00.
Soluţionarea contestaţiilor se va efectua în zilele de 2 şi 3 septembrie, iar rezultatele finale vor fi făcute publice vineri, 4 septembrie.