Accident rutier GRAV în judeţul Ialomiţa: un mort, cinci răniţi

Accident rutier GRAV în judeţul Ialomiţa: un mort, cinci răniţi

O femeie a murit şi alte cinci persoane au fost rănite într-un accident produs în Moviliţa, în judeţul Ialomiţa. Două maşini au fost implicate în accident. Circulaţia a fost blocată pe ambele sensuri mai bine de o jumătate de oră.

Femeia care a murit se afla într-o maşină condusă de fiica ei. Şi ea a fost grav rănită, astfel că medicii sosiţi la faţa locului au decis să o transfere pe şoferiţă de urgenţă în Capitală. Poliţiştii spun că aceasta este de vină pentru producerea accidentului, potrivit realitatea.net.

Accidentul s-a produs în jurul prânzului. Când au auzit zgomotul, oamenii din zonă au sunat la 112.

Unul dintre copii a fost şi el transportat în Capitală cu un elicopter SMURD. Are o fractură şi este în afara oricărui pericol.

Ne puteți urmări și pe Google News