Circa 900.000 de oameni, potrivit poliției, și două milioane, potrivit organizatorilor, au ieșit în stradă duminică în 200 de localității din Brazilia pentru a cere demisia președintei de stânga Dilma Rousseff.
Numai în Sao Paulo, „capitala economică” a țării, organizatorii au anunțat un milion de participanți.
Numărul protestatarilor este considerabil mai mare decât la manifestațiile precedente, care au avut loc în aprilie, când poliția a anunțat „doar” 600.000 de participanți.
Președinta are de luptat pe trei fronturi: recesiunea economică (în urma unor măsuri severe de austeritate), dezvăluirile de corupție legate de colosul petrolier Petrobras și o criză politică prelungită care amenință să facă bucăți majoritatea parlamentară fra gilă care o sprijină.