Rusia "mută gardul". Tbilisi acuză Moscova că deplasează bornele de demarcaţie a frontierei dintre Georgia şi Osetia de Sud
- Andrei Stanca
- 12 august 2015, 08:06
Tbilisi a acuzat, marţi, Moscova că deplasează bornele de demarcaţie a frontierei dintre Georgia şi Osetia de Sud şi că măreşte, astfel, teritoriul osetin în defavoarea Georgiei, ce consideră că provocarea ar putea duce la o escaladare a tensiunilor, conform AFP.
Bornele au fost recent deplasate de Moscova în apropiere de trei sate georgiene, iar terenurile arabile ale unor locuitori au devenit situate dincolo de linia de demarcaţie, pe teritoriul Osetiei de Sud.
Ministerul georgian al Afacerilor Externea estimat că este vorba de "încă un act provocator al Moscovei care ameninţă securitatea şi stabilitatea şi încalcă drepturile fundamentale ale locuitorilor".
"Georgia îi cere încă o dată Federaţiei Ruse să-şi respecte angajamentele internaţionale şi să evite acţiunile care ar putea duce la o viitoare escaladare a tensiunilor", se arată într-un comunicat al Ministerului de Externe georgian.
"Duşmanul ne testează în fiecare zi răbdarea", a declarat şi preşedintele Georgiei, Gheorghi Margvelaşvili.
Tbilisi a mai acuzat, în iulie, Moscova că "ameninţă pacea şi securitatea în toată regiunea" Caucazului de Sud şi că duce "o agresiune în ascensiune asupra teritoriului georgian", deplasând bornele de la frontiera dintre Georgia şi Osetia de Sud.
Tbilisi suspectează Rusia că vrea să ia din teritoriul georgian pentru a trece în Osetia de Sud o parte din oleoductul ce leagă Baku, capitala Azerbaidjanului, de portul georgian Supsa de la Marea Neagră. Acest oleoduct, care are o lungime de 830 de kilometri şi o capacitate de circa 100.000 de barili pe zi, este destinat pieţelor europene.
Rusia a recunoscut independenţa Abhaziei şi Osetiei de Sud în urma unui scurt război cu Georgia, în august 2008. De atunci, Moscova a instalat baze militare în aceste regiuni care reprezintă circa 20% din teritoriul georgian, ceea ce Tbilisi califică drept 'ocupaţie'.