Chris Hill, ambasadorul SUA în Irak, a scăpat nevătămat după ce o bombă a explodat la marginea şoselei pe care convoiul în care se afla diplomatul o traversa, într-o provincie din sudul ţării.
Potrivit unui comunicat al ambasadei americane citat de postul CNN, reprezentantul diplomatic al SUA se afla într-un convoi care traversa provincia irakiană Thiqar când o bombă a explodat la marginea şoselei. Dispozitivul exploziv nu l-a rănit pe ambasador şi nu a făcut victime nici în rândul reprezentanţilor ambasadei.
Incidentul a avut loc la două săptămâni după ce trupele americane şi-au încheiat retragerea din oraşele irakiene. Provincia Thiqar, aflată la aproximativ 240 de kilometri de capitala Bagdad, este majoritar şiită şi a fost prima predată trupelor de securitate irakiene.