Plecați de ani buni de pe meleagurile natale, după ce au scăpat cu fuga de prigoana comunistă, nu se uită la banii pe care îi cheltuiesc pentru a afla cine sunt cei care i-au turnat Securității lui Ceaușescu, cine le-a făcut rău. Pentru ei important este ADEVĂRUL

Bună ziua, am fost chemat pentru a-mi studia noi pagini din dosarul de Securitate”, spune, ușor stingher, bărbatul de doi metri și 65 de ani, venit de departe pentru a-și pune ordine în trecut și pentru a se împăca cu sine. „Sămi prezentați un act de identitate”, cere, binevoitor, jandarmul de la intrarea Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS).

Morții de pe pereți

Uriașul scoate pașaportul și îl intinde, ușor temător, omului în uniformă. Cel din urmă, deloc impresionat de faptul că omul din fața sa este cetățean american, îi notează datele personale. Eu sunt un fel de însoțitor și urmează să-i copiez filele lipsă din dosar și să i le trimit în America, peste o lună, când hârtiile vor fi disponibile.

În hol, sub sticla groasă, o mulțime de aparate electrice vechi. Camere de luat vederi grosolane, telefoane cu galenă, dispozitive ciudate ce urmează a fi conectate la alte aparate, o tehnică prăfuită, apusă demult, de proveniență sovietică sau cehoslovacă. Azi par demodate, hilare chiar prin dimensiuni, dar la vremea lor, în anii 50- 80, asemenea aparate aveau menirea de a produce teroare. Reprezentau celebra T.O. - tehnica operativă folosită la înregistrarea convorbirilor telefonice sau a înregistrărilor prin microfoane din casele românilor bănuiți de lipsă de patriotism, sub comunism.

Urmăm instrucțiunile stricte și intrăm în sala de studiu. Aproximativ zece mese sunt îmbinate ingenios pentru a câștiga cât mai mult spațiu. Luăm loc la o masă largă. Sala răcoroasă este luminată artificial, iar pe pereți tronează pagini din dosarele Securității. Destine frânte îi privesc din orbite lărgite de foame, de pe pereți, pe cei norocoși, care mai sunt în viață și pot veni să-și studieze trecutul așa cum l-a văzut fosta securitate. Un tânăr cercetător se apropie și, după ce îi cere, din nou, datele personale Uriașului, îl întreabă dacă a venit tocmai din America pentru a vedea filele noi din dosarul întocmit de securiștii anilor 70. „Da!”, răspunde Uriașul. Și funcționarul dă admirativ din cap. „În câteva minute mă întorc cu volumele și puteți să le studiați!”, zice și pleacă după dosarele cerute.

FOTO: Mulți dintre românii stabiliți în străinătate aleg să vină în țară pentru a-și studia dosarele întocmite de Securitatea comunistă. Informațiile aflate îi șochează

Român din Australia

Între timp, la masă se așeză un alt fost urmărit. Este circumspect, neliniștit și aproape temător. Un alt funcționar al instituției încearcă să-i intre în grații. În cazul său s-a produs o neînțelegere, corespondența purtată cu CNSAS s-a scurtcircuitat, la un moment dat, și părțile nu mai știu ce au cerut. Într-un final, Leonard Sin este asigurat că primește azi două volume, în timp ce celelalte îi vor fi trimise în Australia de cercetătorii CNSAS într-o săptămână. Față în față cu Uriașul, australianul român plecat din țară de de zeci de ani îi spune acestuia: „Dacă tot am venit acasă, în România, ar fi păcat să nu studiez și dosarul pe care l-au făcut securiștii tatălui meu!”.

FOTO: Viorel Chirilă, „Uriașul”, a aflat adevăruri usturătoare, după 40 de ani. A plecat înapoi spre America, convins fiind că România încă nu se face bine

Judecând după vârstă, aș putea paria că tatăl său nu mai trăiește. Dar el vrea să vadă cine-s cei care i-au făcut rău părintelui său. „O grămadă de drum din Australia”, încearcă să mențină conversația Uriașul, fără prea mare succes. Leonard ridică din umeri și tace.

Amândoi au străbătut mii de kilometri, au cheltuit mii de dolari și au pierdut săptămâni întregi pentru a afla adevărul.

Decalaj de 15 ani, față de Consiliul din Germania

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității nu are întocmite statistici din care să reiasă clar câți dintre străinii de naționalitate română s-au întors în țară pentru a afla adevăruri dureroase. Spre deosebire de instituția similară din Germania, BStU, ca exemplu, care a început să funcționeze din anul 1991 și a beneficiat imediat de accesul neîngrădit la arhiva fostei poliții secrete din Germania de Est, CNSAS a fost înființat în urma adoptării Legii 187/1999, iar pe perioada decembrie 1999 – martie 2005 au fost transferate către arhiva sa doar 9.442 de dosare, cuprinzând 19.064 volume. Practic, activitatea CNSAS a putut să se desfășoare normal începând cu luna decembrie 2005, odată cu finalizarea transferului, în perioada martie – decembrie 2005, a aproximativ 1,3 milioane dosare, însumând circa 1,5 milioane volume. În consecință, CNSAS a început cu adevărat să-și îndeplinească mandatul încredințat de Parlamentul României cu o întârziere de aproximativ 5 ani, iar față de instituția similară din Germania CNSAS și-a început efectiv activitatea cu o întârziere de aproximativ 15 ani. Aceste decalaje nu pot fi depășite cu ușurință, așa cum se recunoaște și în raportul de activitate din 2014 al Consiliului.

Șocat de secretul aflat: l-au trădat trei prieteni, pentru care băga mâna în foc

Leonard Sin a primit două dosare, secțiunea „Pașapoarte” și angajamentul solemn al tânărului cercetător că dosarul tatălui său va fi scanat și trimis pe Internet în îndepărtata Australie. Suspicioși pe bună dreptate, românii care au avut de suferit în comunism se lasă greu de înduplecat și nu cred în promisiuni. Același lucru este știut și de funcționarii CNSAS care vorbesc frumos și calm cu ei. „Uriașul” a primit și el două volume, pix și hârtie pentru a-și nota numărul paginilor pe care le vrea copiate din maldăr. „Dumneavoastră ați avut dosar penal întocmit de Securitate! Asta-i un lucru rar. Poftim, aici sunt toate actele. N-ați fost cuminte. Priviți, aveați și mustăcioară…”, încearcă responsabilul de sală să facă o glumă. I se răspunde cu un zâmbet sec. În dosare sunt toate actele Securității. Într-adevăr, pe o pagină sunt două fotografii. Față și profil. Un tânăr slab, cu mustață, apare în poză. „Nu m-am recunoscut. Pozele au fost făcute în urmă cu 40 de ani. Sunt surprins, sunt surprins de declarațiile a trei prieteni pentru care băgam mâna în foc. Nu mă așteptam să de dea declarații împotriva mea”, mi se confesează titularul dosarului.

FOTO: Au fost predate către CNSAS, în perioada martie - decembrie 2005, 1,3 milioane de dosare, totalizând 1,5 milioane de volume FOTO: LIBERTATEA

Manifestul care i-a răpit ani din viață

„Uriașul” are emoții mari. După patru decenii se regăsește fotografiat de securiști la 23 de ani și trădat de prieteni. Se însuflețește când descoperă fotografia unui manifest împotriva orânduirii comuniste, pe care l-a scris cu tuș și lipit pe zidurile de prin centrul Aradului, pe când erau un tânăr inginer absolvent de Construcții. După luni de anchetă, comparând scrisul a 40 de mii de persoane, organele l-au prins, l-au condamnat la 5 ani de închisoare politică și l-au trimis la închisoarea de la Aiud.

În sală intră o tânără cu părul creț, îmbrăcată vesel. Salută și se prezintă responsabilului de sală. Vine tocmai din Canada pentru a studia dosarele întocmite de securitate părinților ei. Se așază în liniște și așteaptă documentele după ce, în prealabil, și-a înmânat pașaportul, fără reținere ori teamă, pentru a-i fi fotocopiat. Are o atitudine de om liber. Pare a se fi împăcat cu trecutul și viitorul îi surâde.

20 de secunde l-au salvat de calvarul comunist

După doi ani de închisoare politică „Uriașul” a fost grațiat prin decret de Nicolae Ceaușescu, dar tot nu are liniște. În 1980, Viorel Chirilă, „Uriașul” nostru, îmbrăcat în costum și cu o servietă în mână - plină de acte, printre care un memoriu redactat în engleză -, a plecat spre București pentru a intra, cu orice preț, în Ambasada SUA. În prealabil, trei luni a studiat programul mașinii ambasadorului și orarul de schimb al gărzilor. Avea 20 de secunde la dispoziție pentru a intra în curtea Ambasadei, exact când se deschidea poarta imobilului. Pe 14 noiembrie 1980, a reușit să pătrundă în curtea Ambasadei, dar doi paznici români erau deja pe urmele lui. Un pușcaș marin l-a condus, sub protecție, „pe teritoriul Statelor Unite” de lângă Intercontinental și a cerut, imperativ, gărzilor române să părăsească curtea Ambasadei. Un an mai târziu, Chirilă părăsea România.

Cloaca din gară

A revenit după patru decenii săși recupereze filele lipsă din dosarul de urmărit. La plecare, chem un taxi să-l ducă la Gara de Nord, deoarece are biletul de tren de întoarcere la Timișoara. Curios, îl întreabă pe șofer cât face cursa. 10-12 lei, vine răspunsul. „Știam eu că m-a păcălit… De la Gară încoace mi-a cerut un taximetrist 30 de lei. I-am lăsat 35. M-a văzut dezorientat, provincial, cu moacă de fraier. România nu se face bine”, spune înciudat, dar și cu umor, Viorel Chirilă, în timp ce îmi face cu mâna de despărțire.