Ce se va întâmpla în zona Alpilor francezi

Ce se va întâmpla în zona Alpilor francezi

Încălzirea atmosferică este de două ori mai mare în zona Alpilor francezi decât media la nivel global, temperatura din această regiune fiind cu 1,85 de grade Celsius mai ridicată decât în anul 1900, scrie joi EFE, citând date ale Institutului de Prospecțiuni din Savoie.

În zona de nord a masivului, creșterea a fost, anul acesta, de 2 grade Celsius, în timp ce pe versantul sudic, acolo unde, în general, sunt temperaturi mai ridicate, creșterea a fost de numai 1,75 de grade Celsius.

'Alpii sunt regiunea muntoasă care se încălzește cel mai tare', a declarat geologul Christophe Chaix, de la institutul menționat, aducând ca argument vizibil scăderea cu 20-25 % a volumului de zăpadă și scurtarea iernilor, a relatat 'Le Figaro'.

De exemplu, în localitatea Chambery, ultimul îngheț avea loc în perioada 1-10 mai în urmă cu 40 de ani, pe când în prezent, acest fenomen se produce în primele zece zile din luna aprilie.

Lipsa zăpezii a afectat în special stațiunile de schi de la altitudini joase și a provocat chiar închiderea mai multor zone destinate acestui sport în anii 1990, după ce trei ani la rând nu a mai nins. În prezent însă regiunea bate doar recorduri de temperaturi înalte, așa cum s-a întâmplat în primăverile din 2014 și 2015. Nivelul precipitațiilor a fost aproape stabil, dar riscul secetei nu a scăzut întrucât, din cauza căldurii, zăpada se topește mai devreme decât în mod obișnuit, iar apa rezultată se evaporă mai repede.