Avocatul Poporului nu va sesiza Curtea Constituţională (CC) în cazul ordonanţei care dă posibilitatea guvernului să modifice sau să abroge legile înainte de intrarea lor în vigoare.
Instituţia condusă de Ioan Muraru nu a dat curs cererii formulate de liberali în acest sens şi, mai mult, a transmis PNL că nu este vorba despre o problemă de constituţionalitate. „Azi (vineri - n.r.) am trimis răspunsul către PNL, în legătură cu plângerea faţă de Ordonanţa prin care s-a modificat tehnica legislativă. Nu este o problemă de neconstituţionalitate în primul rând, nu în sensul în care am aruncat pisica în curtea vecinilor”, a declarat, ieri, Avocatul Poporului, Ioan Muraru, fost judecător la Curtea Constituţională.
PNL a sesizat, în urmă cu aproape o lună, Avocatul Poporului, reclamând ne con sti tu ţio na li ta tea ordonanţei de urgenţă prin care guvernul modifica legea privind tehnica legislativă. Prevederea potrivit căreia legile pot fi mo di ficate sau abrogate şi înainte de intrarea lor în vigoare a fost considerată de liberali un instrument prin care guvernul cenzurează par la mentul, puterea legislativă de drept.
De asemenea, un alt punct sensibil al ordonanţei a fost eliminarea studiilor de impact în momentul asumării răspunderii guver nului. În urma refuzului Avocatului Poporului, singurul for care va decide asupra ordonanţei va fi parlamentul. În primă instanţă, senatorii jurişti au decis să elimine prevederea privind modificarea şi abrogarea legilor înainte de intrarea lor în vigoare. CRITICI Muraru reclamă presiunile
Avocatul Poporului, Ioan Muraru, a declarat ieri că există deseori presiuni asupra sa din partea sindicatelor, partidelor sau a mass-media să reacţioneze, „însă nu poate pentru că nu există pârghii legale”. „Nu mă pot obişnui cu limbajul actual al politicienilor, massmedia şi chiar cel din Parlamentul României, pe care nu pot să-l critic pentru că e şeful meu”, a spus el. Muraru i-a criticat dur şi pe judecătorii constituţionalişti, care dau anumite decizii fără ca ele „să fie analizate până la virgulă”. „În ultimele decizii, Curtea Constituţională a dat anumite soluţii care nu sunt motivate temeinic. (...) Judecătorul Curţii Constituţionale nu este judecătorul de la mine de la Fălticeni”, a spus el.