Câteva zeci de angajaţi de la Alcatel-Lucent din Timişoara au protestat astăzi la prânz, în faţa sediului instituţiei, împotriva intenţiei conducerii companiei de a externaliza unele departamente.
Potrivit protestatarilor, sunt vizate departamentul de cercetare şi mentenanţă a unor produse şi cel financiar, conducerea din Franţa a companiei fiind acuzată că astfel ar intenţiona să renunţe la foarte mulţi angajaţi. Proteste asemănătoare au fost organizate astăzi şi în Franţa.
În plus, angajaţii de la Timişoara au arborat şi pancarte pe scria „Îl vrem pe Dan Bedros înapoi”. Asta pentru că la sfârşitul săptămânii trecute Dan Bendros şi-a anunţat retragerea din funcţia de preşedinte al Alcatel-Lucent pentru Europa de Sud-Est, locul său fiind luat ieri de Raoul Ros.