6.600 de lei, salariul maxim pentru veterinarii de la stat
- Adam Popescu
- 19 iunie 2009, 09:18
Sporul de stres sau cel pentru condiţii vătămătoare sunt doar două dintre sporurile pe care le vor primi angajaţii instituţiilor sanitar-veterinare.
Aceştia vor primi salarii cuprinse între 1.080 şi 6.600 de lei, potrivit proiectului legii unice, salariul de bază cuprinzând salariul de merit, sporul de stres, cel pentru condiţii deosebite şi o parte din sporurile pentru condiţii vătămătoare.
De asenemenea, potrivit ultimei variante a proiectului legii unice de salarizare obţinut de agenţia Mediafax, un director în Administraţia Publică Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor va avea un salariu cuprins între 6.180 şi 6.600 de lei, iar un director adjunct, între 6.000 şi 6.480 de lei.
Medicul veterinar primar/gradul I va beneficia de un salariu între 4.620 şi 5.850 de lei, cel cu gradul II, între 3.390 şi 4.320 de lei, cel cu gradul III, între 2.640 şi 3.330 de lei, iar medicul veterinar debutant va pleca de la un salariu de 2.520 de lei.
Sporuri
De asemenea, asistentul veterinar, tehnicianul, referentul debutant vor primi 1.100 de lei şi ar putea ajunge, în funcţie de vechime, la 2.520 de lei.
Cele mai mici salarii din acest sector le vor avea muncitorii necalificaţi, respctiv între 1.080 şi 1.410 de lei.
Aceşti salariaţi beneficiază de: •sporul pentru condiţii vătămătoare sau periculoase de 20% , în prezent acesta fiind de 50 la sută, •sporul pentru condiţii deosebit de periculoase de 30%, în prezent fiind de 75%, •sporul pentru condiţii deosebite de muncă şi de izolare, de 35% •sporul de inspector ANSVSA, de 10%.