Râsu-plânsu’ cu un măgar şi un poliţist

Râsu-plânsu’ cu un măgar şi un poliţist

O adresă oficială a Postului de Poliţie Beltiug, Satu-Mare, aminteşte de bancurile cu miliţieni inspirate din fapte reale.

După aproape doi ani de la producerea unui accident de circulaţie aparent simplu (un autoturism a intrat în plin într-un măgar, pe un drum naţional), poliţiştii au ajuns la o concluzie şocantă: nu se poate afla al cui e măgarul fiindcă „acest animal, respectiv măgarul, parcurge zeci de kilometri în căutarea femelei, pentru împerechere”.

Aşa stă scris negru pe alb, într-o adresă oficială trimisă de poliţiştii Postului de Poliţie Beltiug, judeţul Satu-Mare, către societatea de a si gurări Asiban, filiala Sălaj.

Povestea accidentului

Nimeni nu avea să bănuiască evoluţia lucrurilor, după accidentul de circulaţie produs pe raza localităţii Beltiug, pe 22 septembrie 2007. Ioan Kovacs, din Salăj, conducea un autoturism Dacia Logan. Se lăsase întunericul. La un moment dat, în faţa maşinii a apărut un măgar pe care şoferul nu l-a putut evita. În urma impactului, animalul a murit pe loc, iar maşina a fost avariată.

Ioan Kovacs avea asigurare tip CASCO, astfel încât firma de asigurări Asiban, sucursala Sălaj, a plătit întreaga reparaţie. După care a vrut să-şi recupereze paguba de la proprietarul măgarului. Aşa că le-a cerut poliţiştilor de la postul din Beltiug să facă investi ga ţii. În total, s-au schimbat trei adrese oficiale între postul de poliţie şi societatea de asigurări.

Măgarul care se plimbă

Ultimul răspuns oficial al poliţiştilor din Beltiug, datat 4 iunie 2009, a pus capac dialogului: “În urma verificărilor efectuate cu pri vire la stabilirea identităţii proprietarului animalului în cauză, s-a procedat la verificarea microcipului pe care acesta trebuia să îl posede, stabilind că acesta nu este în proprietatea nici unei persoane de pe raza comunei Beltiug. (...) Tot din verificările efectuate am stabilit că acest animal, respectiv măgarul, parcurge zeci de kilometri în căutarea femelei pentru împereche re astfel că nu am putut identifica proprietarul acestuia”.

Versiunea agentului-şef

Documentul poartă semnătura şefului de post din Beltiug, agentul-şef Vasile Kovari. Acesta însă se jură că nu a semnat niciodată documentul şi că, în ziua în care acesta a fost emis, el era liber. Agentul-şef susţine că adresa este semnată, sub numele lui scris în clar, de un alt agent, un subaltern care rămăsese la comandă, poliţist care nu a putut fi contactat pentru că era plecat la Bucureşti pentru a susţine examenul de licenţă în inginerie agro-turistică. Cel puţin aşa ştie Vasile Kovari.

Şeful Postului de Poliţie din Beltiug susţine că a aflat de toată tărăşenia abia în momentul în care a fost sunat de şefii lui de la Satu-Mare. “Vă spun sincer: nu am ştiut nimic. Eram pe teren, lucram la cinci cazuri de spargere unde am prins autorii. Am fost sunat şi am mers repede la post şi, când am citit adresa, mi-a venit să râd. Apoi, când am văzut ce direcţie a luat totul, mi-a venit să plâng. Eu am 15 ani de vechime în poliţie şi rezultate foarte bune. Anul acesta am rezolvat 20 de cazuri cu autori necunoscuţi, iar acum, toată munca e ştearsă cu buretele de un astfel de incident”, s-a plâns Kovari.

Cum crede acesta că s-a ajuns la redactarea unei astfel de adrese? Simplu: a fost exces de zel din partea colegului său care nu are o vechime prea mare în poliţie, doar doi ani! “A scris adresa respectivă din exces de zel. Dacă tot a vrut să scrie, atunci trebuia să scrie un proces-verbal anexat la adresă, în care să arate care e stadiul investigaţiilor”, explică agentul-şef.

Şeful IPJ: încă nu este gata ancheta administrativă

Acum însă, lucrurile au luat-o razna. De acest document, care poartă numele lui şi semnătura altui coleg, s-a interesat până şi şeful Poliţiei Române, chestorul Petru Tobă. Abia după ce şefii mari de la Bucureşti au pus mâna pe telefon, agentul Kovari a demarat propria anchetă. “L-am întrebat pe coleg cine i-a zis tâmpeniile alea şi mi-a spus că s-a consultat cu veterinarul care i-a spus că măgarul parcurge zeci de kilometri să îşi găsească o femelă. Oricum ar fi, nu trebuia să scrie asemenea lu cruri”, a spus el. Apoi s-a plâns încă o dată: „Am o carieră frumoasă în spate şi acum totul se năruie...”

În apărarea lui Kovari a sărit şeful IPJ Satu-Mare, comisarulşef Liviu Tăut, care susţine teoria lui Kovari, respectiv că nu el a semnat adresa: “A fost o exprimare nefericită. Ancheta administrativă încă nu este gata deoarece agentul cu pricina este în concediu”.

"Din verificările efectuate am stabilit că acest animal, respectiv măgarul, parcurge zeci de kiometri în căutarea femelei, pentru împerechere.", din adresa oficială trimisă de poliţiştii de la Postul de Poliţie Beltiug

VETERINARUL

„Am testat măgarul cu testerul pentru a vedea dacă are microcip şi nu avea” Veterinarul-şef al comunei Beltiug, doctorul Vasile Sabău, confirmă că a fost consultat de poliţiştii din comună după accidentul din urmă cu doi ani. „Într-adevăr am fost solicitat în urmă cu doi ani să mă duc la un accident unde un măgar a fost omorât de un Logan. A venit după mine un agent, nu şeful de post, şi ne-am dus la faţa locului. Am testat măgarul cu testerul pentru a vedea dacă are microcip şi nu avea. La noi în comună toţi măgarii sunt cipuiţi”, spune doctorul Sabău, care se arată supărat de faptul că numele lui este acum implicat în acest scandal şi că ar putea fi cineva care încearcă să dea vina pe el.

Veterinarul confirmă teoria despre măgarii care parcurg distanţe mari pentru a se împerechea, dar nu-şi aminteşte să-l fi întrebat cineva despre acest detaliu. „De măgar am vorbit amu-s doi ani. De atunci nu mai ştiu nimic până acum. Nici nu m-a întrebat nimeni nimic despre faptul că măgarii parcurg distanţe mari pentru a se împerechea. Eu mă gândesc că măgarul era al unor sibienii care îşi pasc turmele la noi în comună”, a mai spus doctorul Sabău.

ASIGURĂTORUL „E bine să te rezumi la fraze scurte pentru a descrie o stare de fapt”

În documentele companiei de asigurări Asiban, filiala Sălaj, lucrurile sunt complicate. În acestea, apare faptul că măgarul din Beltiug a fost ucis de un alt şofer decât cel menţionat în adresa semnată de şeful de post. Este vorba despre un oarecare Lakatus Imre, care ar fi cerut să fie despăgubit pentru că ar fi lovit un măgar care era deja mort. Acest lucru se bazează pe procesul-verbal întocmit în noaptea cu pricina de agentul Adrian Mindac.

Directorul companiei de asigurări ASIBAN Sălaj, Ovidiu Lupaş, ar prefera ca această poveste să nu fi existat. El spune că şoferul implicat în accident a fost despăgubit, fiind beneficiarul unei asigurări de tip CASCO. Ulterior, în funcţie de natura evenimentelor, dosarul ajunge la serviciul juridic care încearcă să-l găsească pe vinovat, astfel încât societatea de asigurări să-şi poată recupera o parte din prejudiciu. „Aşa s-a întâmplat şi în cazul de faţă, dar a ieşit ce a ieşit. Este bine, uneori, să te rezumi la fraze scurte pentru a descrie o stare de fapt. Altfel, se întâmplă ce s-a întâmplat cu adresa respectivă”, a spus Ovidiu Lupaş.

Ne puteți urmări și pe Google News