Preşedintele Traian Băsescu a făcut azi un apel către partide să înceteze "disputa nefericită" pe tema comisarului european şi le-a atras atenţia că astfel de dezbateri publice ar putea să compromită şansele României de a obţine un portofoliu cu greutate, negocierile fiind în derulare. Băsescu a susţinut că viitorul comisar al României va fi desemnat pe criterii de competenţă şi nu în funcţie de criterii politice.
Şeful Statului a calificat drept "nefericită" gâlceava dintre PSD şi PDL pe tema numirii comisarului european şi a descris paşii procedurali ce trebuie urmaţi, conform legii şi regulilor UE.
Propunerea o face Guvernul
"Propunerea o face Guvernul, nimeni altcineva", a comentat şeful statului. "Decizia cu privire la desemnarea comisarului se face în Consiliul European, acolo unde misiunea mea este să susţin propunerea guvernului", a continuat Băsescu.
El a făcut un apel către partidele politice să se abţină de la a face dezbateri publice, întrucât acestea pot dăuna procesului de negociere, demarat încă din ianuarie, la nivel european, astfel încât ţara noastră să câştige un portofoliu cu greutate, corespunzător statutului de a-VII-a ţară din UE, ca dimensiune.
Băsescu a dat garanţii că desemnarea comisarului nu va fi bazată pe criteriul politic, ci pe cel al competenţei şi a susţinut că este la dispoziţia partidelor dacă acestea doresc informaţii legate de stadiul negocierilor.
CITIŢI ŞI: PSD şi PDL îşi dispută postul de comisar european