Liderii PSD, descumpăniţi de egalitatea cu PDL

Liderii PSD, descumpăniţi de egalitatea cu PDL

Social-democraţii au sperat în zadar să se detaşeze de partenerii de la guvernare.

Cu Mircea Geoană în doliu şi cu estimările sondajelor care nu arătau o departajare clară de PDL, social-democraţii se pregăteau la sediul din Kiseleff să sărbătorească temperat victoria în euroalegeri. Încă de dimineaţă a fost ridicată deja obişnuita scenă, pe care liderii partidului urmau să-şi ţină discursurile, deşi consilierii lor nu ştiau încă dacă să pedaleze pe izbucniri de satisfacţie, în caz de victorie, sau să vireze spre declaraţii de consolare şi îmbărbătare, în caz de înfrângere.

Pe parcursul zilei, datele sociologice de la ieşirea de la urne s-au schimbat de la o oră la alta. Per ansamblu, ele au fost nesatisfăcătoare pentru stafful de campanie al PSD. În mod normal, cel puţin în prima parte a zilei, PSD ar fi trebuit să contabilizeze un avans de 10-15 procente faţă de PDL. Este de notorietate faptul că dimineaţa e ora de vot a electoratului rural şi vârstinc, specific social-democraţilor. În loc de acest avantaj aşteptat, PSD s-a trezit, în jurul prânzului, în urma PDL cu două procente.

Nedumerirea în rândul socialdemocraţilor a crescut la vederea scorului PDL, dat fiind că, prin participarea independentă a Elenei Băsescu, se aşteptau ca în dreptul democrat- liberalilor să vadă 4-5 procente în minus. Vinovatul găsit de sociologii partidului a fost tandemul Becali-C.V. Tudor care ar fi „deturnat” la PRM din voturile PSD. „La PDL, operaţiunea cu autocarele a mers ca unsă”, comentau cu obidă liderii partidului.

Spre dupăamiază, PSD-iştii se mai învioraseră. Şi INSOMAR şi CCSB, cele două institutecare au făcutexit-polluri, comunicau că PSD a preluat conducerea. Spre deosebire de alegerile din toamnă, când s-au „ars” cu exitpollurile, social-democraţii s-au arătat mai temperaţi în a-şi prevesti victoria. La alegerile parlamentare, numărarea voturilor a arătat o cvasiegalitate cu PDL, dezumflând entuziasmul care inflamase spiritele în PSD când sondajele de la închiderea urnelor indicau o victorie cu un avantaj 5-7 procente.

Geoană, de veghe în Kiseleff

Pe parcursul zilei de ieri, singurul lider prezent în sediu din Kiseleff a fost Mircea Geoană. Din biroul secretarului general Valeriu Zvonea a coordonat bătălia mediatică a acuzaţiilor de furt electoral. El a centralizat şi comunicat către presă toate reclamaţiile PSD privind presupuse fraude la vot. De la turism electoral până la mită, PSD a reclamat toate incidentele posibile, pentru a contracara acuzaţiile adversarilor. O altă preocupare a lui Geoană a fost să stea pe capul liderilor de filiale pentru a-i îndemna să tragă tare pentru că „PDL e în faţa”.

Ceilalţi lideri au stat în judeţele de care răspund pentru a coordona acţiunea de mânare la vot a electoratului. Au intrat în curtea partidului doar cu o oră înainte de închiderea urnelor, nemulţumiţi că PSD nu a reuşit să se depărteze de PDL.

MOBILIZARE

PDL-iştii, nostalgici după Interne

Orchestraţia lui Marian Vanghelie pentru euroalegeri le-a dat ieri ceva palpitaţii PDL-iştilor. Entuziasmaţi la primele exit-polluri, liderii PDL au început să aibă emoţii spre seară, pe fondul egalităţii în procente cu PSD şi al absenteismului din Bucureşti. „Vezi ce înseamnă să ai Internele?“, a contabilizat Vasile Blaga „mobilizarea şnur” a celeilalte jumătăţi a coaliţiei. Oficial, toate pronosticurile au proclamat, din timp, victoria.

„Câştigăm fără discuţii”, a decretat Adriean Videanu cu câteva ore înainte să se închidă urnele. Neoficial, între două videoconferinţe tensionate cu liderii filialelor, preocupările la PDL au fost dintre cele mai diverse: bifarea celor 3% încă de dimineaţă pentru Elena Băsescu, campionatul de fotbal, şi, mai ales, „show-ul lui Mircea Geoană”.

„Aşa a trebuit să iasă, în mod elegant, să facă show”, a dat Blaga tonul, printre relatările lui Videanu despre opiniile televizate ale lui Ion Cristoiu. Înainte de epilogul aşteptat, vizita nocturnă a lui Traian Băsescu, uşa PDL a fost ieri încercată şi de Gigi Becali, în căutarea unor exit-polluri. „Eu sunt deja europarlamentar. De-aia am venit, ca să facem aranjamente. Pentru familia popularilor”, s-a entuziasmat el brusc la vestea că are 9% în Ilfov, renunţând să mai urce să stea de vorbă cu PDLiştii. (Anca Simina)

CITIŢI ŞI:

Marian-Jean Marinescu: „Becali şi Vadim vor cânta singuri în baie”

PREZENŢA LA VOT LA ÎNCHIDEREA URNELOR- 27,21%

Două voturi dintr-un foc

Deţinuţii: „Le-am pregătit politicienilor un loc în celulă”

Cei mai mulţi au „votat” la Loto

„Europa să ne dea fonduri”

Alegătorii s-au remarcat prin absenţa de la urne

Băsescu, de la urne la hipermarket

Liberalii au visat toată ziua la 20%

Liderii PSD, descumpăniţi de egalitatea cu PDL

Politicieni la vot

REACŢII. Băsescu, mândru de EBA

Românii preferă să voteze europarlamentarii străini

Ne puteți urmări și pe Google News