Băsescu îl loveşte pe „domnul Dobândă"

Băsescu îl loveşte pe „domnul Dobândă"

Într-o continuă luptă cu toţi, preşedintele României afirmă că nu mai vorbeşte cu băncile din cauza „batjocurei din zona dobânzilor”.

După ce, în urmă cu câteva zile, preşedintele Traian Băsescu declara că guvernul şi-a făcut treaba cu sistemul bancar, ieri şeful statului a lovit din nou băncile, spunând că nu se va mai vedea cu bancherii până nu vor coborî „batjocura din zona dobânzilor”. Potrivit acestuia, băncile nu vor mai avea un susţinător în persoana lui până când nu vor relua creditarea.   „În mine nu mai au un susţinător până nu încep să se mişte, nu reiau creditarea şi nu coboară batjocura din zona dobânzilor”, a spus şeful statului. După această declaraţie, atât reprezentanţii băncilor, cât şi analiştii financiari s-au ferit să comenteze afirmaţiile lui Traian Băsescu.

În schimb, Radu Gheţea, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), s-a declarat de acord cu şeful statului în ceea ce priveşte dobânzile practicate de băncile de pe piaţa românească. „Lucrurile nu sunt chiar aşa neplăcute. Traian Băsescu, în calitatea sa de preşedinte, îşi face griji pentru oameni. Este adevărat că, la ce dobânzi sunt acum pe piaţă, chiar nu se poate vobi despre o reluare a creditării”, a declarat Gheţea.   Finele anului aduce dobânzi de sub 15%

Potrivit preşedintelui ARB, până la finele anului 2009 dobânzile atât la credite, cât şi la depozite vor scădea con siderabil, fapt care sigur va duce la o oarecare dezgheţare a pieţei. „Fără creditare băncile rămân fără domeniu de activitate, pentru că acestea nu pot trăi numai din depozite. Până la finele anului vom avea dobânzi la depozite de o singură cifră, adică egale cu dobânda de politică monetară (9,5% pe an, în prezent - n.r.).”, a mai spus Radu Gheţea. Acesta a mai afirmat că şi la credite dobânzile vor scădea până undeva sub 15%.   „La dobânda pentru depozite mai adăugaţi alte trei sau cinci puncte procentuale şi veţi vedea care sunt dobânzile pentru creditele în lei la finele anului”, a mai afirmat preşedintele ARB. Cât despre dobânzi mai mici de 10% pentru lei nici nu poate fi vorba, reprezentantul băncilor spunând că nimeni nu ar trebui să-şi imagineze că în România vor exista credite cu dobânzi de zero sau două puncte procentuale. Potrivit lui Gheţea, ce a fost mai greu a trecut. De acum încolo, vom avea un drum mai neted de străbătut, mai ales că lucrurile încep să revină la normal după ce am atins minimumul crizei.

Ne puteți urmări și pe Google News