EDITORIALUL EVZ: Alungarea PSD de la guvernare, o ecuaţie complicată
- Adam Popescu
- 27 mai 2009, 00:00
Silviu Sergiu. „O decizie de acest gen l-ar putea ajuta pe Traian Băsescu înainte de prezidenţiale, dar ar putea dăuna PDL”.
Nu ştiu cât de convingătoare sunt eforturile din ultima vreme ale lui Traian Băsescu de a se descotorosi, cel puţin în plan imagologic, de PSD. De fiecare dată când încearcă să se spele pe mâini, să convingă electoratul că a înghiţit cu noduri acest parteneriat de guvernământ, şeful statului oferă câte o mostră consistentă de ipocrizie.
În ultima vreme, apetenţa preşedintelui de a înfiera mariajul din interes cu social-democraţii a crescut simţitor. După ce s-a declarat dezamăgit de sine că a girat actuala coaliţie de guvernământ, te-ai fi aşteptat ca, a doua zi, Traian Băsescu să-i ordone lui Emil Boc alungarea miniştrilor PSD din guvern. Preşedintele s-a limitat doar la o simplă declaraţie. Nu a făcut niciun gest pentru a se descotorosi de miniştrii socialdemocraţi. Întrebarea firească este: de ce?
Un posibil răspuns ar fi că preşedintele Traian Băsescu nu are foarte multe motive să pună umărul la scoaterea PSD de la guvernare. Mă număr printre cei care consideră că o astfel de mutare, înainte de prezidenţialele de la sfârşitul acestui an, l-ar putea ajuta pe Traian Băsescu să câştige un al doilea mandat de preşedinte, dar ar complica ”existenţa” democrat-liberalilor. În mod paradoxal, PDL s-ar putea trezi cu mai puţine pârghii de putere decât deţine în prezent, când împarte guvernarea cu social-democraţii.
Din acel moment, guvernul condus de Emil Boc ar avea o majoritate fragilă în parlament şi ar fi, astfel, vulnerabil în faţa combinaţiilor politice ale PSDiştilor struniţi de Viorel Hrebenciuc. În teritoriu, scoaterea socialdemocraţilor de la guvernare ar însemna eliminarea lor din fruntea instituţiilor deconcentrate. Acest lucru ar încuraja, mai mult ca sigur, formarea unor alianţe subterane PSD-PNL în opoziţie, rodate deja în vremea guvernării Tăriceanu. Astfel de parteneriate ar apărea, cu precădere, în judeţele conduse de PDL.
Partidul condus de Emil Boc s-ar afla astfel în ipostaza de a fi la guvernare şi a deţine puterea doar parţial. O ipostază deloc confortabilă. Un pericol real pentru PDL este să deconteze singur criza economică. Primele semne că formaţiunea democrat-liberală se erodează mai rapid decât „partenerii” din PSD au apărut deja în sondaje. Alungarea social-democraţilor de la guvernare ar putea accentua acest trend.
Un astfel de gest politic ar fi, cu siguranţă, spectaculos, i-ar putea aduce lui Traian Băsescu un nou mandat de preşedinte, însă, pe termen lung, ar putea dăuna PDL. Rămas singur la guvernare pe timp de criză, partidul condus de Emil Boc ar suferi pierderi electorale destul de consistente şi foarte greu de surmontat.