Pentru absolvenţii de liceu care vor să devină studenţi, a început numărătoarea inversă!
Se apropie bacul şi, la scurt timp, admiterea la facultate. Pentru cei care nu s-au decis încă la ce facultate îşi vor depune candidatura timpul nu este pierdut.
Evenimentul zilei vă prezintă oferta universităţilor de stat şi a celor particulare într-un tabel care cuprinde informaţii despre taxele de şcolarizare, modul în care se organizează admiterea, taxele de înscriere, perioada examenelor şi datele de contact ale universităţilor. De asemenea, vă spunem la ce taxe să vă aşteptaţi în funcţie de specializarea spre care vă îndreptaţi.
- Dacă nu aveţi încă un răspuns la întrebarea „este bine să fug de examenul de admitere?” vă prezentăm avantajele şi dezavantajele admiterii prin examen, respectiv prin concurs de dosare. Analizând bine situaţia poate examenul nu vi se va mai părea de evitat.
- Unde este mai bine să studiaţi? În oraşul din care provieniţi sau cât mai departe de casă? Am întrebat studenţi şi psihologi ce presupune viaţa studenţească în ambele medii şi avem câteva concluzii interesate. Iar dacă aţi luat deja decizia de a vă îndepărta de casă vă spunem care vă sunt soluţiile de cazare şi ce şanse aveţi să prindeţi un loc într-un cămin.
- Cât de relevante sunt studiile universitare pentru piaţa muncii? Există o corelaţie între ceea ce se învaţă în facultate şi noţiunile teoretice şi practice pe care le aşteaptă angajatorii de la absolvenţi?
- Un top al integrităţii universitare, dat publicităţii de curând, a iscat o serie de dezbateri şi nemulţumiri din partea universitarilor. Afaţi cât de relevant este acest top şi care sunt concluziile acestuia.
- Faptul că doar bogaţii şi o lim picii pot studia la universităţi din străinătate nu este decât un mit. Oferta este valabilă pentru orice tânăr care îşi doreşte să îşi continue studiile în afara graniţelor, iar dacă ştie unde să se informeze şi de unde să ceară finanţare, studiile lui ar putea fi mai ieftine decât în România sau absolut gratuite.
Recomandările noastre