Spitalul „Sfânta Maria” incendiat de un sudor

Spitalul „Sfânta Maria” incendiat de un sudor

Un puternic incendiu a izbucnit, ieri după-amiază, la etajul patru al Spitalului „Sfânta Maria” din Capitală.

Potrivit primelor investigaţii ale pompierilor - care au fost nevoiţi să evacueze toate cele 290 de persoane aflate în clădire (pacienţi, medici şi asistente) - flăcările ar fi fost provocate de un aparat de sudură defect, folosit de unul dintre angajaţii firmei Terra Gaz Construct, care renovează unitatea medicală.

„Din fericire, nimeni nu a fost rănit. Un pacient care se afla în blocul postoperator de la etajul 4 a fost mutat temporar la Spitalul «Elias» pentru evitarea unor eventuale complicaţii. Un alt bolnav, care rămăsese blocat în lift, a fost eliberat de echipajele SMURD sosite la faţa locului. Intervenţia a durat mai puţin de o oră şi a decurs fără probleme majore”, au precizat oficialii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.   La scurt timp după ce pompierii au stins flăcările, la faţa locului şi-a făcut apariţia şi primarul general, Sorin Oprescu, însoţit de edilul sectorului 1, Andrei Chiliman, care au ţinut să-i asigure pe toţi că situaţia va reintra rapid în normal. S-a întâmplat, aseară, când pacienţii au fost readuşi la spital.

CITIŢI ŞI:

CĂLIN HERA: La spital ca la război

Ne puteți urmări și pe Google News