Sătul să cheltuiască jumătate din ajutorul de şomaj pe timbre pentru scrisori adresate redacţiei, năpăstuitul, care avea calculator - luat “doar cu buletinul” pe vremea când bubuia economia -, însă nu îl folosise niciodată, îşi încălcă principiile “retro” şi intră pe internet.
“HABOTNIC”. Ajuns pe pagina virtuală publicaţiei căutate, omul nostru simţi deşertăciunea surdă a HTML-ului, artificialitatea exagerată flash-urilor şi a click-urilor, atât de diferită de mirosul viu al plumbului imprimat şi de foşnetul discret al colilor de hârtie.
Năpăstuitul - pe care îl putem numi, fără să greşim prea mult, un ignorant, când vine vorba despre statistici - nu ştia că ‘netul reduce nivelul de răbdare al cititorilor cu aproape 80%. Astfel, dezamăgit şi dezgustat, plăti tribut obscurantismului său şi abandonă cu brutalitate cutreieratul printre cei trei W. Sparse monitorul, îşi trase o pereche de pantaloni scurţi pe el, o luă la vale pe scări (nu cu liftul! – atât era de furios pe tehnologie), ieşi din blocul gri-şobolan şi se îndreptă cu paşi nerăbdători spre dugheana cocoşată de la colţul străzii, unde îl aştepta, la fel ca în fiecare zi, ziarul.
Vesel, năpăstuitul luă gazeta şi plecă fluierând spre fabrica de conserve, locul unde obişnuia să lucreze înainte să bubuie criza.
“INGENUU”. După o perioadă de negare, năpăstuitul îşi dădu seama că ceva nu e în ordine. Se simţi atras de computer. Problema era că ştia şi motivul acestei tentaţii irezistibile, îl văzuse exact înainte să distrugă ecranul de 19 inci.
“Spune-ţi părerea” scria cu litere mici şi albastre în dedesubtul celor trei paragrafe care înciocălau un articol. Nu avu de ales. Seducţia era prea mare. După ce îşi cumpără, din banii strânşi pentru dentist (îl “omora” o măsea de minte), un monitor din secolul trecut, omul nostru trecu la fapte. Intră pe site, găsi un titlu care îl interesa, citi ştirea şi apăsă link-ul albastru. Linişte. Niciun cuvânt nu deranja tăcerea, nicio idee nu tulbura ordinea incidentală din creierul năpăstuitului.
Se gândi la toate scrisorile pe care le trimisese, la toate cuvintele pe care nu le scrisese (hârtia impune o pudoare confuză), la tot ce îşi dorise din totdeauna să transmită lumii, însă niciun deget nu se încumeta să apese prima tastă.
După eforturi prelungite, îi trecu prin cap ideea nebună că poate nu aşa se procedează. Poate că ar trebui, mai întâi, să citească toate comentariile lăsate de ceilalţi “vizitatori”, poate chiar să se inspire din ele şi, de ce nu, să se familiarizeze cu jargonul de “postare”.
“ÎMPĂCAT”. Lectură câteva comentarii. Îi plăcură, vru să timită câte un răspuns sau două la fiecare, însă se abţinu cu demnitate. După trei ore de citit idei - unele realiste, altele fanteziste, unele pertinente, altele “off-topic” – năpăstuitul se convinse că este un loc şi pentru gândurile lui în acest imens “brainstorming” involuntar.
Pentru că îi era frică să nu mănânce bătaie, îşi aleasă un alias (nu e prea greu de ghicit care), gâdilă câteva minute tastatura şi îşi trecu ochii peste ce scrisese. Nu îi venea să creadă. Nu se regăsea în propriile cuvinte. Începuse cu sintagma binecunoscută “O prună!”, comentariul avea cinci părţi – numerotate -, cuprindea referiri la evenimente istorice, poezie, prejudecăţi personale, muzică sau isterii ale maselor, beneficiind în acelaşi timp de o perspectivă clară a timpurilor noastre, şi se încheia jucăuş, cu o glumă deşucheată. Şterse tot. Îşi dădu seama că, undeva la mijlocul drumului, se rătăcise şi acum era reprezentantul unei colecţii kitsch – un clasor de idei stinghere.
Îşi reluă bâiguirea lirică, de această dată cu şi mai multă râvnă. Întină albul aşternut pe monitor cu părerea lui, apăsă “Trimite comentariul” şi aşteptă, cu nerăbdarea unui pescar neiniţiat, ca mesajul său să fie “validat” (*), termen pe care l-ar fi ştiut doar dacă ar fi fost omniscient, dar, la urma urmei, care forumist respectabil nu este.
- (*) validat, adj. – descrie acţiunea de recunoaştere a valabilităţii unui comentariu adecvat pentru afişarea lui pe un site de presă, conform “Dicţionarului de buzunar al cenzorului (wm-ului) de serviciu”, ediţia a treia (noiembrie 2008), retipărită într-un format prietenos şi publicată de Stasi-Nkvd-Gestapo Publishing. All rights reserved.
Recomandările noastre
