Mark Cavendish a devenit primul rutier britanic care îmbracă tricoul roz al liderului Turului Italiei, după ce echipa sa, Columbia, a câştigat prima etapă a competiţiei - contratimpul pe echipe.
Sprinterul Cavendish, care a câştigat anul trecut patru etape în Turul Franţei şi două în "Il Giro", a trecut primul linia de sosire şi a stabilit cel mai bun timp al zilei în contratimpul pe echipe, parcurgând distanţa de 20.5 kilometri în 21 de minute şi 50 de secunde.
Garmin-Slipstream, care care îl are în componenţă şi pe compatriotul lui Cavendish, David Millar, era considerată principala favorită la victorie, pentru al doilea an la rând, însă echipa a fost cu şase secunde mai lentă decât Columbia.
Astana, echipa lui Lance Armstrong şi Levi Leipheimer, a terminat etapa pe locul trei, cu un handicap de 13 secunde faţă de echipa conducătoare. De şapte ori câştigător în "Le Tour", Armstrong a luat startul în prima sa competiţie majoră din ultimii patru ani, după ce a revenit în sistemul competiţional la începutul acestui an.