Wenger: „Cea mai mare dezamăgire!”

Wenger: „Cea mai mare dezamăgire!”

Manchester United s-a calificat, marţi seară, pentru a doua oară consecutiv în finala Ligii Campionilor, după ce a învins Arsenal Londra, în deplasare, cu scorul de 3-1.

Golurile au fost marcate de Park (8) şi Cristiano Ronaldo (11 şi 60) pentru oaspeţi, iar Van Persie (76 - din penalty) a salvat onoarea „tunarilor”. Ronaldo a fost din nou omul meciului, reuşind o „dublă” de senzaţie. Mai întâi, el l-a învins pe Almunia cu un şut teribil, dintr-o lovitură liberă de la peste 25 de metri. Apoi, a finalizat un contraatac superb. „Nu am sentimentul că am jucat o semifinală.

S-a terminat în primele zece minute. Acesta e lucrul cel mai greu de digerat: meciul s-a încheiat înainte de a începe... E cea mai mare dezamăgire a mea”, s-a văitat Arsene Wenger, tehnicianul „tunarilor”. „Începutul de meci a făcut diferenţa. Avem calităţile şi dorinţa de câştiga Liga Campionilor”, a spus Alex Ferguson, managerul „dracilor”. Scoţianul Darren Fletcher, eliminat la faza penalty-ului gazdelor, va lipsi pe 27 mai, în finala de la Roma. Veştile proaste pentru Ferguson nu s-au oprit aici.

Nadine Ferguson (30 de ani), fosta noră a managerului lui Manchester, şi cei doi nepoţi ai acestuia au fost implicaţi într-un grav accident rutier. Nadine şi Charlie (10 ani) se află în stare gravă. Doar Grace (6 ani) a scăpat cu răni uşoare. O altă tragedie s-a petrecut la Nairobi (Kenya). Alphonse Omondi (29 de ani) s-a spânzurat de supărare că „tunarii” au ratat calificarea în finală!

Ne puteți urmări și pe Google News