Rusia şi NATO se duelează în expulzări

Rusia şi NATO se duelează în expulzări

Decizia de ieri a Moscovei de a expulza doi diplomaţi canadieni, angajaţi ai Biroului de Informare al NATO din capitala rusă, reprezintă o nouă etapă din relaţiile tot mai tensionate dintre Rusia şi blocul militar.

Gestul vine în replică la decizia NATO de săptămâna trecută de a expulza doi diplomaţi ruşi, pe fondul scandalului de spionaj în care a fost implicat Herman Simm, un fost oficial din Ministerul eston al Apărării. Ambasadorul Canadei a fost convocat ieri-dimineaţă la sediul Ministerului rus de Externe, unde i-a fost înmânată decizia de retragere a acreditării celor doi conaţionali, potrivit AFP.

Serghei Lavrov, şeful diplomaţiei de la Moscova, a explicat că statele membre ale Alianţei, mai ales cele care au iniţiat expulzarea diplomaţilor ruşi, „nu ar fi putut să se aştepte la contrariul”. Ottawa a calificat imediat replica Rusiei drept „nejustificabilă” şi l-a convocat, la rândul său, pe ambasadorul rus pentru a cere explicaţii. Secretarul general al Alianţei, Jaap de Hoop Scheffer, s-a limitat la a-şi declara „profundul regret” faţă de măsura de retorsiune adoptată de Moscova, subliniind că decizia nu va ajuta sub nici o formă eforturile Occidentului de a restabili dialogul cu Rusia. Exerciţiile militare decurg normal

Tensiunile dintre cele două părţi au coincis cu debutul manevrelor NATO din Georgia la care vor participa, până pe 6 iunie, aproximativ 1.000 de militari din zece state membre ale Alianţei şi şase ţări partenere. Pregătite de mai bine de un an, cu mult înainte de începutul ostilităţilor din Caucaz dintre Rusia şi Georgia, exerciţiile militare vizează îmbunătăţirea interoperabilităţii între forţele NATO şi cele ale statelor partenere.

Prima etapă a exerciţiului constă în manevre virtuale efectuate în capitala georgiană, în timp ce restul, axate pe sprijinirea misiunilor de pace, se vor desfăşura la baza Vaziani, situată la 20 de kilometri est de Tbilisi. Moldova, Serbia, Armenia şi Kazahstanul şi-au anulat în ultima clipă participarea la exerciţiile NATO.

Ne puteți urmări și pe Google News