În conferinţa de presă susţinută în această seară, ministrul Educaţiei Ecaterina Andronescu a anunţat că greva cadrelor didactice se suspendă, iar teza la disciplina Limba şi literatura română, prevăzută pentru mâine, urmează să fie susţinută joi, 7 mai. Potrivit ministrului, calendarul tezelor cu subiect unic pentru celelalte discipline rămâne neschimbat.
Ministrul Educaţiei a calificat dezbaterile de astăzi cu reprezentanţii sindicatelor, discuţii la care au participat şi ministrul de Finanţe, Gheorghe Pogea, dar şi echipa care se ocupă de bugetul din învăţământ, drept unele "deloc uşoare".
"În bugetul Ministerului Educaţiei nu va fi afectat nivelul veniturilor salariale", a anunţat ministrul Andronescu, care a adăugat că salariile profesorilor vor fi calculate ca şi acum, conform grilei de salarizare.
În următoarele zile vom definitiva cu partenerii sociali principiile şi caledarul descentralizăriii, documente care vor fi semnate pe data de 6 mai, a menţionat ministrul Educaţiei.
Aceasta a precizat că urmează să susţină în Parlament Ordonanţa Urgenţă /2009, cea care se referă la profesorii învăţători şi profesorii educatori care au absolvit în sistemul Bologna".
Sindicaliştii aşteaptă reacţiile profesorilor
Reprezentantul FSLI a spus că li s-a prezentat un document pe care sindicaliştii nu şi-l pot asuma, deoarece nu prezintă date certe privind "sume sau termene". "Nu avem ce discuta, în condiţiile în care Guvernul dă ordonanţe peste ordonanţe", a declarat Liviu Pop. “Dorinţa de grevă nu e a noastră, ci a salariaţilor. Este problema ministerului când va fi reprogramată teza de mâine”, a declarat Constantin Ciosu, secretar-general al Federaţiei Educaţiei Naţionale.
Astăzi, începând cu ora 12.00, au avut loc discuţii între liderii sindicatelor din învăţământ, ministrul Educaţiei şi ministrul de Finanţe, pentru a găsi o soluţie care să împiedice declanşarea grevei generale de mâine, anunţate de profesori.
În cadrul întâlnirii, sindicaliştii din sistemul de învăţământ preuniversitar au susţinut că reprogramarea tezelor cu subiect unic ar însemna reprogramarea grevelor.
"Întâlnirea de azi trebuia să aibă loc vineri, sâmbătă sau duminică, atunci când domniile lor stăteau la mici şi bere, la muls şi mâncat de oi. Astăzi, cu o zi înaintea tezelor cu subiect unic este puţin cam târziu. Am venit pentru că vom cere 6% din PIB şi nu vom renunţa la acesta. Greva generală se va organiza în funcţie de calentarul stabilit de doamna ministru pentru tezele cu subiect unic. Concret, dacă dânsa reprogramează tezele, noi reprogramăm greva”, a declarat Constantin Ciosu, secretar general al Federaţiei Educaţiei Naţionale, citat de Mediafax.
Vicepreşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, Simion Hăncescu, a declarat înainte de începerea discuţiilor de la Ministerul Educaţiei că nu se va renunţa la greva programată mâine şi că, eventual, se va putea renunţa la următoarele, programate pentru 13 şi 21 mai.
Premierul Emil Boc a spus că greva "nu este o soluţie" pentru învăţământ în momentul de faţă şi că soluţiile pentru problemele profesorilor sunt cele conforme situaţiei bugetare actuale, potrivit sursei citate.
420.000 de elevi trebuie să dea teza la română
Reprezentanţii sindicatelor ameninţă cu boicotarea tezelor cu subiect unic, programate în zilele de 5, 13 şi 21 mai. Teza de la Limba şi literatura română de mâine ar trebui să fie susţinută de peste 420.000 de elevi din clasele a VII-a şi a VIII-a. Pe 13 mai este programată teza de la Matematică, iar pe 21 cea de la Istorie sau Geografie.
Scopul discuţiilor este acela de a-i determina pe sindicaliştii din Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Alma Mater, Spiru Haret şi Federaţia Educaţiei Naţionale să renunţe la protest.
Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a spus că va încerca să convingă sindicatele să renunţe la greva programată în ziua în care are loc teza cu subiect unic la Limba română. Ea a adăugat că, dacă nu va reuşi, va fi nevoită să reprogrameze această examinare.
Grevă boicotată
La Bistriţa se dau tezele
Profesorii din 11 şcoli din Bistriţa au anunţat Inspectoratul şcolar Judeţean că nu doresc să participe, mâine, la protestul sindical anunţat de Uniunea Judeţeană a Sindicatelor Libere din Învăţământ, la care sunt afiliaţi, şi că vor organiza teza unică la limba română.
Este vorba de şcolile din Lechinţa, Ciceu Giurgeşti, Miceştii de Câmpie, Pintic, Budacu de Jos, Sânmihaiu de Câmpie, Poienile Zagrei, Şcoala Generală nr. 2 Bistriţa, Sigmir, Liceul "Petru Rareş" Beclean şi Liceul de Muzică Bistriţa.
În toate aceste şcoli, profesorii sunt pregătiţi să susţină teza cu subiect unic la limba şi literatura română, atât la clasa a VII-a, cât şi la VIII-a.
Liderul judeţean al UJSLI, Titu Rauca, a declarat că 97 la sută dintre sindicalişti s-au pronunţat în favoarea grevei.
"Cei care nu participă reprezintă diferenţa de până la 100 la sută. Sunt şcoli cu profesori puţini, aşa au decis ei, nu-i putem obliga să participe la grevă", a spus ea.
Nu iau în seamă deciziile
Şi în judeţul Maramureş, şase şcoli au transmis Inspectoratului Şcolar Judeţean că nu vor participa la greva de mâine. Potrivit purtătorului de cuvânt al inspectoratului, Pavel Filip, e vorba despre şcoala „I.L. Caragiale”, din Baia Mare, două şcoli din Borşa şi câte o şcoală din localităţile Sighetu Marmaţiei, Vişeu de Sus şi Săliştea de Sus. (Alexandru Ruja) În Alba, profesorii din 17 unităţi de învăţământ au decis să se prezinte la şcoală şi să supravegheze elevii la tezele cu subiect unic, indiferent de rezultatul negocierilor cu ministrul educaţiei.
„În 133 din cele 150 de unităţi de învăţământ în care are trebui susţinută teza cu subiect unic la limba română se va declanşa mâine grevă. Restul au preferat să se prezinte la teze, indiferent de rezultatul negocierilor de astăzi", a declarat liderul Sindicatului Învăţământ Alba, Valeriu Şuşman. (Mihaela Moraru) Toate şcolile din Constanţa dau teze
Dacă la Sibiu, 60% dintre profesori vor face mâine grevă, la Constanţa toate şcolile vor organiza mâine teza unică la limba şi literatura română. Potrivit preşedintei Sindicatului Liber al Salariaţilor din Învăţământul Preuniversitar, Ioana Purcărea, doar în opt şcoli din judeţ s-ar face totuşi grevă. „Inspectorul general Petrică Miu a găsit o formulă absolut personală şi a pregătit, în centrele şcolare, ca şi asistenţi pntru teza unică doar profesori pensionari sau nesindicalizaţi. În acest fel, membrii noştri au fost înfricoşaţi şi se văd nevoiţi să renunţe la grevă”, susţine Ioana Purcărea. (Feri Predescu, Bogdan Brylynski)
În judeţul Arad, aproximativ 60% din şcoli vor fi mâine în grevă. „Am cerut şcolilor care au clase a 7-a şi a 8-a în structură, să ne precizeze, încă de azi dimineaţă, dacă intenţionează sau nu să organizeze mâine grevă. Din 137 de şcoli, peste 30% au zis că nu vor organiza grevă. Situaţia s-ar putea schimba şi în ultimul moment”, a declarat astăzi Nicolae Pellegrini, şeful interimar al Inspectoratului Şcolar Judeţean Arad. (Alex Negru)
CITIŢI ŞI:
Băsescu îşi asumă greşeala majorării salariilor profesorilor
Bacalaureatul nu mai este unic
ŞTIRE ACTUALIZATĂ LA ORA 18:20