Sînziana Frângeţi a studiat în străinătate, în SUA, timp de trei ani, printr-o bursă a Guvernului României. Cu toate că la întoarcere trebuia să i se ofere un post în administraţia publică, prin contractul încheiat, acest lucru nu s-a întâmplat.

Românca este de părere că mediul economic actual din ţară permite o dezvoltare profesională celor care au pregătirea necesară. În acest moment este consultat în afaceri la o companie din Bucureşti.

Mirela Ciucur:În 2007 ai obţinut o diplomă de Master la Fletcher School, Tufts University, una dintre cele mai prestigioase universităţi din Boston. Spre ce te-ai orientat în acest program? Sînziana Frângeţi: Fletcher School este o şcoală de relaţii internaţionale. Este cea mai veche şcoală post-universitară de profil din Statele Unite. Un element caracteristc sistemului american de formare, şi după mine unul foarte pozitiv, este libertatea mare de alegere a curiculei, în functie de interesele fiecăruia.

La Fletcher aveam la dispoziţie 40 de cursuri în fiecare semestru din care puteam alege patru, maxim cinci, nepunând la socoteală faptul că aveam posibilitatea să luăm cursuri şi la celelalte universităţi din zona Boston.

Cred că asta a fost prima diferenţă majora pe care am simţit-o între sistemul românesc, de fapt european în general, şi cel american. Fiecare student este liber să aleagă drumul pe care doreşte să- l urmeze. Ei îşi oferă o gamă largă de cursuri şi tot sprijinul în alegerile tale, dar, în final, este dreptul şi responsabilitatea ta să îţi croieşti propria curricula. Cred că este o abordare care te pregăteşte pentru viaţă.

În ceea ce priveşte specializările mele la Fletcher, continuându-mi formarea economică pe care o dobândisem în România, am hotărât să mă specializez pe afaceri internaţionale şi dezvoltare economică. Am luat însă şi cursuri de ştiinţe politice şi negocieri. Cred că majoritatea absolvenţilor de la Fletcher ar fi de accord că printre cele mai mari beneficii ale educaţiei de acolo este gândirea multidisciplinară pe care o dobândeşti. Între experienţele tale profesionale interim se înscriu ţări ca Malaezia şi Cipru. Ce poţi spune despre diferenţele culturale de acolo, din perspectiva cuiva originar din Romania şi cu formare în Statele Unite? În Cipru am petrecut şase luni într-un program de limba şi cultura elenă. Bunicul meu era de origine greacă şi încă din liceu am devoltat o pasiune pentru limba şi mai ales dansurile greceşti.

După facultate am avut posibilitatea să iau parte la acest program de specializare, sponsorizat de Consiliul Elenilor de peste Hotare. A fost o completare frumoasă a pasiunii mele, dar şi o experienţă intersantă din punct de vedere politic, pentru că am prins exact perioada aderării şi referendumului pentru unificarea Ciprului.

În Malaezia am făcut un stagiu de trei luni. Am lucrat acolo pentru o organizaţie non-guvernamentală internaţională, Global Knowledge Partnership. Aceasta  se ocupă de promovarea tehnologiei informaţiei şi comunicării pentru a ajuta la dezvoltarea zonelor şi categoriilor sociale defavorizate.

A fost o experienta excelentă, atât profesional, dar mai ales cultural şi culinar. În Malaezia există o pasiune extremă pentru mâncare. Ei spun că "nu mănâncă să trăiască, ci trăiesc pentru a mânca". Diferenţe culturale există în multe aspecte: de la modul în care oamenii se îmbracă, ce mănâncă, locul pe care îl ocupă munca în viaţa lor, formalitatea relaţiilor dintre ei. Dar toate sunt numai elemente superficiale, moduri de manifestare ale nevoilor umane în funcţie de contextul istoric, politic, climatic în care s-au dezvoltat. Dincolo de asta, oamenii sunt foarte asemănători: acţionează şi reacţionează după aceleaşi nevoi, temeri şi dorinţe, indiferent de continentul pe care se află.

Ai plecat la studii cu o bursă a Guvernului României. Ce oportunităţi ai avut prin acest program la întoarcere? Am plecat la Fletcher cu o bursa din partea guvernului român, Bursa Specială “Guvernul României, şi după revenirea în ţară trebuia să lucrez în administraţia publică. Fiecăruia dintre câştigătorii acestei burse trebuia să i se distribuie la întoarcere posturi de “conducere sau responsabilitate” în structurile administraţiei centrale sau locale. Acest lucru însă nu s-a întâmplat, pentru că au existat multe probleme cu modul în care a fost creat şi implementat acest program de burse.

Lăsând la o parte eşecul programului, din experienţa mea, cât şi din cea a altor colegi, am văzut că pentru cei care vor să profeseze în administraţia publică se pot găsi posturi. Problema majoră este că, de cele mai multe ori, aceste posturi sunt neatractive, atât ca nivel de remunerare, cât şi ca oportunităţi de dezvoltare profesională pentru cei care au studiat în străinătate. În fapt, studiile şi experienţa la universităţi de top din străinătate nu par a aduce beneficii majore în modul cum sunt atraşi şi promovaţi în cadru administraţiei publice. De aceea, în măsura în care specializarea ne-a permis acest lucru, mulţi dintre beneficiarii bursei ne-am îndreptat către sectorul privat unde, dinamismul, oportunităţile de dezvoltare şi remunerarea sunt mult mai apropriate de aşteptările noastre. 

Poţi să ne oferi câteva gânduri din perspectiva unui profesionist român revenit în ţară? Cred că România oferă de câţiva ani oportunităţi profesionale atractive pentru românii cu pregătire în universităţi de top din afară şi, mai ales, pentru cei cu experienţă de muncă în străinătate. Profesionalismul, pregătirea şi o anumită etică a muncii care sunt specifice economiilor vestice par a fi din ce în ce mai apreciate şi aici. Cel puţin, eu asta am simţit când m-am întors în ţară în 2007.

Experienţa personală mi-a confirmat că România a devenit un loc al oportunităţilor şi pentru profesionişti. Asta nu înseamnă că lucrurile s-au întâmplat peste noapte sau că nu am avut momente de îndoială. Chiar şi în lumea de business sunt încă multe probleme legate de mentalitatea oamenilor, de modul cum interacţionează sau de calităţile şi atitudinile care sunt apreciate.

De aceea, cel mai important mi s-a părut să lucrez cu o companie şi un grup de oameni care să aibă deschiderea şi viziunea necesară să facă lucrurile altfel şi care să îşi dorească, în permanenţă, să înveţe şi să devină mai buni. Sunt de doi ani în ţară, am lucrat în două locuri, la Sopolec, o firmă mică de consultanţă de afaceri şi acum la Colliers International. Încă sunt optimistă, deci experienţa de până acum nu m-a dezămagit. În opinia ta, cât de dramatic este să te reintegrezi, în condiţiile în care şi se oferă totuşi oportunităţi de dezvoltare? Ce şanse vezi pentru alţi români care intenţionează se revină în ţară? Experienţa mea în străinătate a durat doar trei ani şi jumătate. Din această poziţie aş putea să că nu am simţit că procesul de readaptare a fost foarte dificil. Probabil şi faptul că nu uitasem la ce să mă aştept a ajutat foarte mult. Am revenit înarmată cu răbdare şi optimism, iar lucrurile s-au aşezat treptat pe făgaş.

Cred că este important să vii cu aşteptări realiste de la ce înseamnă astăzi România. Este foarte uşor să cazi într-o atitudine critică şi negativă, mai ales că birocraţia, politicienii, ziarele, gropile din asfalt, îţi dau, în fiecare zi, o sumedenie de motive să fii pesimist. De aceea, ca să vezi partea plină a paharului trebuie să vrei să acorzi o şansă României, să fii conştient de părţile negative şi să faci efortul de a trece peste ele.

Din punct de vedere profesional, oportunităţi există, făcând abstracţie de momentul de criză în care ne aflăm. Cu siguranţă, România are acum mult mai multe de oferit decât înainte. Cu o experienţă bună în străinătate, posibilităţile de câştig din România se pot ridica chiar la nivelul din afară. Rămâne de văzut cum vor evolua lucrurile ca urmare a acestei crize.

----------------------------------

Interviu acordat, în exclusivitate, pentru Strada32.com, comunitate a românilor profesionişti din străinătate, şi evz.ro