Vedeta de la Kanal D a petrecut câteva zile în judeţul Maramureş, fiind invitată la o campanie de împădurire.
După cele două zile de plantat brăduţi pe ariile defrişate excesiv, Dana Săvuică împreună cu soţul ei au apucat să viziteze şi împrejurimile.
„După două zile de muncă, în care am plantat 120 de puieţi de brad, am organizat un program de vizitare. Am luat-o pe firul Izei şi am ajuns în Ţara Bârsei, acolo unde toată lumea, cu mic, cu mare, ieşise la slujbă”, povesteşte Dana. „Am vizitat Cimitirul Vesel de la Săpânţa. M-am amuzat citind inscripţiile cioplite în lemn şi colorate în «albastru de Săpânţa», care existau pe cele 800 de morminte. Îţi dădeau o alta perspectivă asupra morţii. Una mult mai blândă…”.
Danei i-a displăcut, însă, comuna Certeze, înţesată cu „monştri” de case.