România s-a încadrat în primul trimestru al anului în ţina de deficit bugetar convenită în acordul de împrumut cu FMI, Banca Mondială şi Comisia Europeană.
Ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Pogea, a declarat că, în primele trei luni ale anului, deficitul bugetului consolidat s-a ridicat la 7,9 miliarde de lei, echivalentul a 1,5% din PIB, în timp ce în acordul de împrumut, nivelul de deficit convenit cu FMI este de 8,3 miliarde de lei.
"Pentru primul trimestu, România s-a încadrat în ţinta de deficit", a precizat Pogea.
De asemenea, la nivelul întregului an, ţinta de deficit bugetar stabilită de Guvern este de 4,6% din PIB, urmând ca acest procent să scadă la 3,7% în 2010 şi sub 3% începând din 2011.
În ceea ce priveşte execuţia bugetară pentru primele trei luni ale anului, ministrul Finanţelor a mai spus că veniturile totale colectate la buget s-au ridicat la 38,06 miliarde de lei, faţă de 40,26 de miliarde de lei, cât s-a colectat în aceeaşi perioadă a anului trecut.
Referitor la nivelul cheltuielilor înregistrate în primele trei luni ale anului, Pogea a declarat că acestea s-au ridicat la 45,98 de miliarde de lei, în creştere faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, când Executivul a cheltuit 40,32 de miliarde de lei.
VOM REVENI CU AMĂNUNTE