Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri europarlamentare PSD+PC ar câştiga alegerile cu 30%, în timp de PDL ar ocupa doar locul doi cu 26%, arată un sondaj CURS realizat la comanda politico.ro.
PNL completează podiumul cu 19%. Potrivit studiului, PRM şi UDMR reuşesc şi ele să treaca pragul de 5%, obţinând fiecare 7% din voturile cetăţenilor cu drept de vot care au răspuns chestionarului CURS.
Astfel, sondajul prezintă câteva răsturnări de situaţie în raport cu studiile anterioare în care PDL-ul era cotat ca primul partid din topul preferinţelor românilor, fiind secondat de PSD+PC. De asemenea, PNL a crescut cu aproximativ două procente faţă de ierarhiile anterioare.
Elena Băsescu, unul dintre cei doi candidaţi independenţi înscrişi în cursa pentru un loc în Parlamentul European, ar obţine 4% dintre sufragii, cu puţin peste pragul electoral pentru independeţi.
În sondajul INSOMAR, dat publicităţii în urmă cu două săptămâni, estimările privind rezultatele partidelor la euroalegeri menţineau PDL fruntaş cu 33,3% din voturi. PSD obţinea 30,5%, PNL - 15,5%, iar UDMR - 6,5%. PRM trecea pragul cu 5,4% , iar PNG era cotat cu 1,6%.
Acelaşi studiu arăta că Traian Băsescu este în picaj, fiica lui, Elena Băsescu, intrând lejer în Parlamentul European, cu 5,9%, aproape dublu decât necesarul de 3,3% voturi de care are nevoie un candidat independent.
Radu Duda, doar 3%
În ceea ce priveşte opţiunile de vot ale românilor la viitoarele alegeri prezidenţiale, actualul şef al statului, Traian Băsescu, este cotat cu 32% dintre voturi, fiind urmat de Mircea Geoana – 23%, Crin Antonescu – 20%, George Becali – 10%, Corneliu Vadim Tudor – 9% şi Principele Radu – 3%.
Potrivit sondajului CURS, 36% dintre cei chestionaţi se vor prezenta la urne în cazul alegerilor europarlamentare în timp ce pentru alegerile prezidenţiale, peste 70% dintre români intenţionează să voteze. Sondajul a fost realizat în perioada 8-16 aprilie, pe un eşantion reprezentativ de 1.067 de persoane cu vârste de 18 ani şi peste, cu o eroare de +/-3%.