Este Lucescu jr. ca şi numit de-acum o lună?

Este Lucescu jr. ca şi numit de-acum o lună?

Deşi FRF a anunţat iniţial o listă cu şapte candidaţi pentru postul de se lecţioner după demiterea lui Victor Piţurcă, există informaţii că adevărul e altul.

Din sursele EVZ, Răzvan Lucescu ar fi fost agreat drept noul antrenor al naţionalei la trei zile după ce România a pierdut în deplasare cu Austria, scor 1-2! Lupescu le-ar fi transmis atunci apropiaţilor săi că doreşte să-l instaleze pe banca tehnică a naţionalei pe Lucescu junior şi că, în cazul unui refuz, ar mai avea varianta Dan Petrescu. Hagi, vehiculat până acum a fi unul dintre candidaţi, n-ar fi fost luat deloc în calcul! Sandu l-ar fi aruncat pe „Rege” în luptă doar pentru imagine, temându-se să nu rateze, cu el la timonă, o nouă calificare.

Mai mult decât atât, Lupescu l-ar fi anunţat chiar pe Victor Piţurcă de înlocuitorul său, la scurtă vreme după partida cu Austria! Piţi ar fi agreat venirea lui Răzvan la naţională, în detrimentul lui Dan Petrescu, spunându-i directorului general al FRF că e o decizie bună.

Astfel, intenţia lui Lupescu de a-l aduce la naţională pe Mircea Lucescu n-a fost făcută decât pentru un spectacol mediatic. Antrenorul lui Şahtior ar fi semnat un acord cu FRF doar pentru 1,5 milioane de euro pe an!

Negocieri la telefon

Răzvan Lucescu a purtat deja două runde de negocieri la telefon cu Lupescu, urmând ca, săptămâna viitoare, să aibă o întrevedere cu şefii FRF. Lui Răzvan i s-au propus un contract pe doi ani şi jumătate şi un salariu de cel mult 300.000 de euro pe an. Se spune că, din vechea echipă, doar Dan Apolzan intenţionează să rămână alături de noul selecţioner, pentru că e angajat al federaţiei de mai multă vreme. În schimb, Ştefan Iovan, antrenor secund în mandatul lui Piţurcă, mai stă la naţională doar pentru că are de primit nişte bani de la federaţie, pe care i-ar pierde în cazul unei demisii.

Ne puteți urmări și pe Google News