Colţescu îl acuză pe Lăcătuş că l-a lovit în timpul jocului!

Colţescu îl acuză pe Lăcătuş că l-a lovit în timpul jocului!

Steaua nu scapă de probleme nici când joacă bine.

„Roş-albaştrii” au reuşit miercuri seară cea mai bună evoluţie din acest an, dar n-au izbutit decât un egal, scor 1-1, în compania campioanei CFR Cluj, în derby-ul etapei 26. Ardelenii au recunoscut superioritatea steliştilor, care au avut două bare şi alte ocazii monumentale. Steliştii au dominat clar derby-ul echipelor care au reprezentat România în grupele Ligii Campionilor, însă acest rezultat le îndepărtează pe ambele de visul unei noi participări în această competiţie.

„Fiara”, o etapă în tribună

Meciul din Ghencea a avut de toate: goluri, ocazii, faze spectaculoase, dar şi mulţi nervi. Arbitrul Teodor Crăciunescu i-a eliminat pe stelistul Florin Lovin şi pe clujeanul Cristian Panin. Decizia care a aprins cel mai puternic spiritele a fost eliminarea antrenorului stelist Marius Lăcătuş. La mijlocul reprizei secunde, „Fiara” a protestat pentru neacordarea unui fault. Sebastian Colţescu, arbitrul de rezervă, l-a chemat imediat pe „centralul” Crăciunescu şi i-a reclamat faptul că Lăcătuş l-a lovit. Când a auzit, tehnicianul „roş-albaştrilor” şi-a ieşit din minţi şi s-a repezit ameninţător spre Colţescu. Antrenorul echipei din Ghencea a fost suspendat o etapă pentru această eliminare, iar jucătorul Florin Lovin va sta două etape pe bară.

Gigi Becali s-a întors pe stadion şi, conform tuturor aşteptărilor, a fost contestat de spectatori. Latifundiarul n-a ratat prilejul de a se da iarăşi în stambă. El a aşteptat finalul meciului şi a căutat jucători numai buni de desfiinţat. Primul care i-a căzut victimă a fost George Ogăraru, cel care, coincidenţă sau nu, n-a participat la niciuna dintre acţiunile de susţinere pentru patron pe care steliştii le-au avut trecute în program în perioada detenţiei acestuia. Ogăraru n-a dat niciun mesaj pentru latifundiar când acesta a fost arestat şi nici n-a ţinut bannerul cu mesajul „Suntem alături de Gigi Becali”, pe care jucătorii l-au purtat la partida cu Gloria Bistriţa. „Ogăraru nu mi-a plăcut, a dormit pe teren. E indolent, leneş”, a tunat Gigi la adresa celui care a îndrăznit să nu-l susţină când era arestat.

Gigi nu s-a mulţumit cu atât şi l-a luat la rost şi pe puştiul Ochiroşii, deşi acesta n-a jucat nici măcar zece minute!

Marfa şi banii

Meciul de miercuri a scos o dată în plus în evidenţă amatorismul de care au dat dovadă cei care au făcut transferurile la Steaua în ultima perioadă. Bolivianul Ricardo Pedriel, adus pentru 175.000 de euro de la echipa Jorge Wilsterman şi plătit cu 120.000 de euro pe sezon, a ratat singur cu portarul. În schimb, pe aceiaşi bani, CFR a cumpărat patru ivorieni, printre care şi pe Traore, un puşti de 19 ani care a impresionat prin calităţile fizice şi tehnice.

LIGA I

STEAUA - CFR CLUJ ..................1-1 Marcatori: D. Moreno (54) / Culio (9)

STEAUA: Zapata 5 - Ogăraru 6, Goian 6, Ghionea 6, P. Marin 6 - Lovin 3, Tiago 7 - D. Moreno 7 (85, Ochiroşii), B. Stancu 5 (62, Semedo 6), Toja 7 - Kapetanos 6 (82, Pedriel). Antrenor: Marius Lăcătuş

CFR CLUJ: Stăncioiu 5 - Panin 4, G. Mureşan 5, Alcantara 5, Pereira 5 - Peralta 5 (56, Dubarbier 5), Dario Flores 5 (68, Deac 6), Dani 6, Culio 7 - Traore 6 (77, Viera), Y. Kone 6. Antrenor: Antonio Conceicao

Stadion: „Steaua”; Spectatori: 20.000; Cartonaşe roşii: Lovin (42), Lăcătuş (71) / Panin (73); Arbitri: T. Crăciunescu 5 - S. Gheorghe 6, Ed. Crângaşu 6

Ne puteți urmări și pe Google News