Israelul şi-a rechemat astăzi ambasadorul de la Geneva, în semn de protest la adresa invitării preşedintelui iranian Mahmud Ahmadinejad la o conferinţă anti-rasism ţinută sub egida ONU. Întrunirea girată de Naţiunile Unite a stârnit deja numeroase controverse, mai multe state occidentale de tradiţie democratică refuzând să participe.
Premierul israelian Beniamin Netanyahu a anunţat astăzi că “Israelul a decis rechemarea pentru consultări a ambasadorului din Elveţia, în semn de protest la adresa conferinţei de la Geneva, în care o persoană care neagă Holocaustul şi care şi-a declarat deschis intenţia de a şterge Israelul de pe faţa pământului este invitată”.
Ţinta cancelariei israeliene, deşi nenominalizată, este preşedintele iranian Mahmud Ahmadinejad, a cărui prezenţa la conferinţa ONU a provocat deja rumoare. Ahmadinejad a declarat în repetate rânduri că Holocaustul este doar un mit, iar Teheranul a găzduit în 2006 o conferinţă ce punea sub semnul întrebării autenticitatea cifrelor avansate în dreptul victimelor programului de exterminare.
Temerea că întrunirea de la Geneva s-ar putea transforma într-o conferinţă anti-semită a împins o serie de state occidentale să refuze participarea. SUA, Germania, Australia, Canada, Polonia, Olanda şi Italia sunt doar câteva exemple.
O DILEMĂ VECHE Sionismul, pe aceeaşi lungime de undă cu rasismul?
Conferinţa anti-rasism care începe astăzi la Geneva este a doua întrunire mondială ţinuta sub egida ONU pe aceasta temă, după întâlnirea din 2001 de la Durban, din Africa de Sud. Amintirea evenimentelor de acum opt ani nu este deloc plăcută: Statele Unite şi Israelul au părăsit atunci sala, după ce câteva state arabe au încercat să impună pe agendă echivalarea sionismului cu rasismul.
Luptele de culise s-au reaprins şi în săptămâna premergătoare conferinţei care începe astăzi, mai multe ţări ridicând serioase obiecţii în privinţa proiectului declaraţiei comune. După toate datele, se pare că această declaraţie reia poziţia afirmată în 2001 şi codamnă Israelul pentru presupusele poziţii rasiste.
SUSPICIUNI Când ONU nu mai inspiră imparţialitate Nu este pentru prima oară când Israelul îşi declară neîncrederea în organismele Naţiunilor Unite, acuzând politizarea acestora şi tendinţa lor de a pune sub acuzare acţiunile israeliene. Nu mai departe de săptămâna trecută, Israelul a întâmpinat cu răceală decizia ONU de a trimite o echipă de specialişti care să investigheze acuzaţiile de genocid lansate în timpul războiului din Gaza de la începutul acestui an.
“E clar pentru oricine urmăreşte activitatea Comisiei Drepturilor Omului şi atitudinea sa faţă de Israel că justiţia imparţială nu poate rezulta în urma acestei misiuni”, declara Aharon Leshno Yaar, reprezentantul israelian la ONU.