Reorganizarea ministerului muncii, discutată la Guvern

Reorganizarea ministerului muncii, discutată la Guvern

PROPUNERI. Agenţiile aflate în subordinea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale s-ar putea comasa, astfel încât, la bugetul ministerului, să poată fi realizate economii.

Principalele propuneri vizează gruparea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Familiei cu Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi sau cu Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului.

Astfel, pe lângă reducerea numărului de departamente din cadrul organizării acestor instituţii, s-ar putea reduce şi personalul alocat lor, astfel încât economiile realizate la buget să fie de 10%-15%.

Dacă toate propunerile înaintate vor fi acceptate, din cele şapte agenţii şi autorităţi, în subordinea ministerului vor rămâne doar patru. La finalul şedinţei de guvern, premierul Emil Boc a declarat că ministerele au 30 de zile în care să hotărască ce agenţii guvernamentale vor fi comasate, astfel încât funcţionarii publici care „taie frunze la câini” să fie eliberaţi din funcţii.

Ne puteți urmări și pe Google News