VIDEO | Cum fura un hoț din Bulgaria din băncile românești. A fost PRINS ÎN FLAGRANT

VIDEO | Cum fura un hoț din Bulgaria din băncile românești. A fost PRINS ÎN FLAGRANT

Timp de două luni, un cetățean bulgar, în vârstă de 40 de ani, a trăit, bine-mersi, pe banii românilor care aveau conturi în diferite bănci. Infractorul de la sud de Dunăre se folosea de dispozitive electronice, de tip skimming, pe care le monta la bancomate, copia datele personale ale posesorilor de carduri și, apoi, le fura banii din conturi.

Hoțul din Bulgaria a fost prins, în flagrant, sâmbătă, de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Serviciul Teritorial  Bucureşti, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Bucureşti.

Cetăţean bulgar tocmai demontase și montase mai multe dispozitive electronice destinate copierii datelor cardurilor bancare (tip skimming) împreună cu datele conţinute de acestea, de la un ATM aparţinând unei bănci din zona Gării de Nord a municipiului Bucureşti.

În urma percheziției corporale efectuate asupra bulgarului au fost identificate mai multe dispozitive electronice, destinate copierii datelor cardurilor bancare.

În camera rezervată de bărbat, la un hotel din București, s-au descoperit multiple dispozitive electronice de copire a datelor cardurilor bancare și a codului de securitate PIN, instrumente folosite pentru montarea și demontarea dispozitivelor  de pe bancomat, un laptop, telefoane mobile, mai multe carduri bancare, printre care și cele utilizate pentru testarea dispozitivelor, precum și un card bancar falsificat.

DIICOT precizează că, în perioada martie-aprilie 2015,  „hoțul electronic” a instalat  dispozitive electronice destinate copierii datelor cardurilor bancare  la un număr de 6 ATM -uri aparţinând mai multor  bănci situate pe raza municipiului  Bucureşti şi Braşov iar ulterior a demontat si ridicat instrumentele respective împreună cu datele conţinute de acestea. 

Procurorii D.I.I.C.O.T – Serviciul Teritorial  Bucureşti au luat măsura preventivă a reţinerii  faţă de inculpatul R.K., urmând sa fie prezentat  Tribunalului  Bucureşti  cu propunerea de arestare preventivă.

Suportul de specialitate n acest caz a fost asigurat de către Departamentul de Informații și Protecție Internă.