Piţurcă, ţi se pregăteşte ceva!

Piţurcă, ţi se pregăteşte ceva!

Oficialii Federaţiei Române de Fotbal au lăsat să se înţeleagă că actualul selecţioner este pe făraş după eşecul de la Constanţa.

Deşi au jucat la Constanţa pentru a evita tratamentul ostil din Capitală, tricolorii nu au scăpat de huiduieli sâmbătă seară. Însă, de departe, cel mai admonestat a fost selecţionerul Victor Piţurcă. „Demisia” a fost scandarea favorită a oamenilor din tribunele stadionului „Farul”.

Piţi, antrenorul „Ştie-Tot”, care declara înainte de meci că a disecat fiecare amănunt din lotul „plavilor”, s-a ascuns sub copertină pe durata primei reprize. Cu o formulă de joc neinspirată şi cu o singură schimbare de bun augur (Tănase în locul lui Codrea), Piţurcă nu a fost prea activ nici pe parcursul mitanului secund. El pare tot mai singur pe banca echipei naţionale, de care s-ar putea despărţi după meciul de miercuri, contra Austriei. De faţadă, tehnicianul oltean a încercat să pară calm după jocul cu Serbia: „Primul loc este departe, dar, în această grupă, se pot întâmpla multe surprize. După meciul cu Austria ne vom gândi la ce va fi”. Oficialii din federaţie dau semne că s-au gândit deja la ceea ce va fi, însă nu doresc să-şi facă publice planurile. Cornel Dinu cere schimbarea antrenorului

„În cazul unui eşec cu Serbia, trebuie să schimbăm strategia”, spunea Mircea Sandu, preşedintele FRF, la ultima conferinţă de presă pe care a susţinut-o, dând de înţeles că Piţurcă nu va mai fi tolerat până la finalul acestor preliminarii. Prevăzător, Mircea Sandu şi-a autoimpus, înainte de meciul cu ex-iugoslavii, o perioadă de silenzio stampa care se va sfârşi la începutul lunii mai, tocmai pentru a pregăti în linişte planul de aducere a noului antrenor de la prima reprezentativă.

„Vom trage linie după meciul cu Austria. Şansele de calificare sunt foarte mici în acest moment”, a confirmat varianta şi Ionuţ Lupescu, directorul general al federaţiei. Tot mai multe voci susţin, după eşecul de la Constanţa, că este nevoie de un alt antrenor, în con diţiile în care calificarea la Cupa Mondială de anul viitor este practic compromisă.   Cornel Dinu, fostul antrenor al echipei naţionale, este printre cei care s-au exprimat pentru înlăturarea lui Piţi. „Este nevoie de un suflu nou la prima reprezentativă. În mod normal, nu cred că mai avem şanse de calificare. Aş merge pe reîmprospătarea lotului. Nu aş renunţa la Mutu”, a declarat dinamovistul, la postul de radio Sport Total FM.

"Am vorbit cu Piţurcă după meci. Nu se schimbă nimic. Tragem linie după partida cu Austria. Nu ştiu ce va fi în viitor la naţională. Dar, gata, nu mai zic nimic. Sunt în silenzio stampa." - Mircea Sandu, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal

VARIANTE Se încălzesc Loţi Bölöni şi Gică Hagi

Deşi a anunţat că va fi prezent pe stadionul „Farul”, la meciul cu Serbia, Ladislau Bölöni nu s-a aflat pe arena de la malul mării, pentru a evita discuţiile legate de posibila sa numire la cârma naţionalei. În afară de Bölöni, şefii FRF mai au variantele Mircea Lucescu (cel căruia spectatorii i-au strigat numele, la finalul jocului cu sârbii), Gheorghe Hagi (prezent sâmbătă în tribuna oficială a stadionului care i-a purtat o vreme numele), Răzvan Lucescu sau Mircea Rednic. În afară de Hagi, toţi ceilalţi tehnicieni se află sub contract în acest moment. Cu excepţia lui Mircea Lucescu, nici unul dintre cei menţionaţi nu a spus un „nu” hotărât unei posibile înscăunări la cârma echipei naţionale. Lucescu este supărat că a fost trecut cu vederea de mai multe ori, în momente în care şi-ar fi dorit să-i antreneze pe tricolori.

"Singurul vinovat pentru aceste eşecuri de pe teren propriu este numai selecţionerul. Mate rial uman are, de geaba spune el că nu are. E vinovat pentru selecţie şi pentru echipa de start." - Mihai Stoica, preşedintele echipei Unirea Urziceni

Citiţi şi:

 

Ne puteți urmări și pe Google News