FUNCŢIONARI ÎN PERICOL: „Ori îngheţăm salariile, ori dăm afară”
- Adam Popescu
- 30 martie 2009, 09:19
Singura soluţie pentru reducerea cheltuielilor bugetare convenite cu FMI vizează zona salarială, şi nu investiţiile, a explicat ieri preşedintele Traian Băsescu, la Congresul Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Publică „Publisind”.
Preşedintele a completat, totuşi, că salariile mici şi pensiile nu vor fi afectate, ba chiar ar trebui găsită o formulă să fie crescute în perioada crizei.
Şeful statului a menţionat că, în urma negocierilor cu FMI, va trebui aplicată o reducere de 1,1 la sută a cheltuielilor din sistemul public, iar aceasta se poate realiza fie prin îngheţarea salariilor funcţionarilor publici şi contractuali, fie prin reducerea cu 5% a numărului de funcţionari. El a reiterat faptul că România nu are o problemă de cantitate în ceea ce priveşte funcţionarii publici, ci de calitate a prestaţiei şi eficienţei acestora, vizibilă şi în nemulţumirea populaţiei. Băsescu spune că funcţionarii publici ar trebui să îşi asume propunerea de obiective şi modalităţi de atingere a acestora, iar politicienii doar să decidă. Ministrul muncii către sindicalişti: „Mai lăsaţi de la voi!” Prezent la Congres, ministrul muncii, Marian Sârbu, le-a spus funcţio narilor publici că 2009 nu este anul grevelor şi protestelor inutile şi le-a cerut să mai lase şi de la ei. „Trebuie să reuşim să plătim la timp salariile, să dăm la timp pensiile şi toate drepturile care ţin de asistenţă socială, iar dumneavoastră aveţi un rol esenţial în acest lucru”, a spus Sârbu.
Preşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS), Dumitru Costin, a declarat pe de altă parte că e necesară modificarea legii privind finanţele publice, astfel încât banii alocaţi de la buget autorităţilor locale să aibă menţionată clar destinaţia. În opinia sa, trebuie evitate situaţiile în care personalul centrelor unde sunt îngrijiţi copii este nevoit să vină cu mâncare şi bani de acasă pentru că legea e imprecisă, iar banii care ajung la autorităţile locale sunt cheltuiţi „după priorităţi”.